Cadouri de la firmă pentru ziua de 1 iunie? Mare atenție, nu e de glumă cu Fiscul
Unele firme românești practică oferirea de cadouri angajaților care au copii, cu ocazia zilei de 1 iunie. Doar că firmele trebuie să fie atente la maniera în care realizează aceste bucurii pentru salariați, deoarece Codul fiscal este riguros și ar fi păcat să existe consecințe neplăcute.
Tocmai de aceea, o să facem o scurtă trecere în revistă a celor mai importante prevederi în materie fiscală, ce privesc direct cadourile oferite angajaților, cu acest minunat prilej.
Pentru început, trebuie notat faptul că legiuitorul a fost foarte permisiv când a întocmit legislația, motiv pentru care există un prag strict prevăzut de normele fiscale privitor la neimpozitare. Este vorba despre 300 de lei. Dacă daturile nu depășesc acest prag, angajatorul scapă de impozitare!
„În cazul cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depăşeşte 300 lei: (…) (iii) cadouri oferite angajaţilor în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie” se arată în Codul fiscal.
Noutatea din 2022 care a apărut în Codul fiscal
Conform explicațiilor avocatnet.ro, anul 2022 aduce o noutate legislativă, iar avantajați vor fi angajații care au mai mulți copii.
Concret, „noutatea în 2022 este că firmele pot oferi aceste cadouri angajaților, pentru fiecare copil în parte într-o limită de 300 de lei, adică o sumă de două ori mai mare decât înainte. Orice depășește suma aceasta se impozitează corespunzător (…) Dacă angajatorul are printre salariați ambii părinți ai unui copil, fiecare dintre părinți trebuie să primească tichete cadou”, explică sursa citată.
Prin urmare, dacă ai doi copii, cadourile primite de la firmă se pot încadra, fără impozitare, în valoarea de 600 de lei, ceea ce reprezintă o sumă destul de consistentă, un ajutor bine-venit în această perioadă marcată de scumpiri. Dacă și tu și partenerul/a sunteți salariați ai aceleiași firme, iată că lucrurile pot sta mult mai bine de atât!