Bula imobiliară din România nu se lasă influențată de război: ce se întâmplă cu prețurile la apartamente
În teorie, perioadele de război ar trebui să alimenteze un scepticism sporit sau un nivel de precauție amplificat, când vine vorba de investiții majore. Această regulă nu se aplică însă pe piața imobiliară din România.
Invazia Ucrainei de către Rusia nu a avut până la această oră un impact semnificativ sau măcar unul relevant asupra evoluției prețurilor la locuințe. Este adevărat că pentru o perioadă foarte scurtă, de câteva săptămâni, vânzările au avut de suferit, pe baza unui factor emoțional, dar scumpirile continuă la apartamentele și casele din România, mai ales la locuințe noi.
Cât costă un apartament în România, în 2022
La momentul de față, prețul mediu în România pe metru pătrat construit gravitează în jurul valorii de 1654 de euro pe metru pătrat util. Aceasta a fost cifra de la finele lunii martie, în contextul în care, la finele lunii februarie, discutam de 1609 euro.
„După șocul resimțit la începutul crizei din țara vecină, când cererea scăzuse brusc pe un fond puternic emoțional, piața rezidențială și-a revenit în ultimele 3 săptămâni, astfel încât cererea este din nou la nivelul de dinainte de 24 februarie. Pe fondul cererii crescute și a creșterii costului de construcție, ne așteptăm ca prețurile apartamentelor să continue acest trend ascendent”, a expicat Daniel Crainic, Director de Marketing Imobiliare.ro.
Dacă ar fi să aruncăm o privire pe cele mai importante piețe imobiliare din țară, cele de referință, peste tot s-au înregistrat avansuri la preț. În București, de exemplu, vorbim de un salt de 2,4% până la 1648 de euro de la 1609 euro pentru metrul pătrat construit în locuințele noi. Locuințele vechi au sărit până la 1592 de euro, deci diferențele nu mai sunt neapărat relevante sau semnificativ.
În Brașov, locuințele noi s-au scumpit cu 4,3% pentru metru pătrat construit, de la 1574 până la 1641 de euro. La locuințele vechi, semnificativ mai ieftine, avansul a fost de doar 0,8% până la 1465 euro. În Cluj Napoca, una dintre cele mai ciudate piețe din România din prisma prețurilor extravagante, scumpirea a fost de 5% la apartamente într-o singură lună, de la 2256 de euro până la 2369 de euro pe metru pătrat util, în timp ce locuințele vechi nu sunt departe, la 2278 de euro, după o creștere de 3,1%.
În Constanța, metrul pătrat construit este 1495 de euro (+1,8%), la Iași vorbim de 1229 de euro (-0,4%), pe când la Timișoara, prețul mediu este de 1491 de euro, după un recul de 0,6%.