Bucurie mare, întristare sigură: ce trebuie să știe șoferii români despre piața auto, de fapt

Bucurie mare, întristare sigură: ce trebuie să știe șoferii români despre piața auto, de fapt

Cifrele înregistrate de piața auto din România, la început de 2022, arată bine și ne indică faptul că aceasta se află pe o tendință de creștere. Însă, dacă un specialist analizează situația în ansamblul ei, constatăm faptul că în spatele aparentului succes, există mari cutremure, despre care șoferii români interesați de noi achiziții, ar trebui să știe.

Mai exact, se pare că am început anul cu o creștere a numărului de înmatriculări, comparativ cu nivelul înregistrat în 2021. Totuși, o analiză Profit.ro scoate la iveală scăderi importante, în spatele paravanului acestuia. Este vorba despre faptul că la nivel de producție, țara noastră a înregistrat, în luna ianuarie, un volum de autoturisme asamblate mult sub media lunară cu care eram obișnuiți, în anii trecuți.

Care sunt cifrele reale

„Față de decembrie, luna ianuarie a adus o scădere de 2.500 de unități, adică -21,1%. De altfel, ultimul trimestru din 2021 a fost peste nivelul din ianuarie 2022, în condițiile în care fiecare lună a trimestrului adusese scăderi față de anul anterior.

Prin comarație cu anii precendenți, nivelul din ianuarie 2022 a fost cu 23,8% mai mic comparativ cu ianuarie 2020 și cu 34,7% mai mic comparativ cu ianuarie 2019, conform datelor APIA. Asta înseamnă că avansul din ianuarie a fost doar unul relativ, cauzat de un ianuarie 2021 foarte slab. Și februarie 2021 a fost la fel de slab, astfel că este de așteptat ca și în februarie 2022 să avem o creștere mare, însă cu cifre absolute de asemena sub anii precedenți și sub lunile performante din 2021”, precizează sursa citată.

De asemenea, se previzionează că piața auto din Uniunea Europeană va reveni la creștere în 2022, după doi ani de declin, dar înmatriculările vor rămâne cu 20% sub nivelul din 2019, deoarece deficitul de cipuri continuă să împiedice producția, potrivit grupului industrial ACEA.

Stabilizarea aprovizionării cu cipuri ar trebui să permită înmatriculărilor de mașini să atingă 10,5 milioane de vehicule în acest an, cu 7,9% peste nivelul din 2021, a spus ACEA în declarație, îndemnând UE să crească producția regională de cipuri pentru a reduce dependența de furnizorii externi.

Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile a subliniat, de asemenea, că vehiculele electrice reprezintă acum aproape una din cinci mașini noi vândute în UE și, deși a salutat performanța, a spus că lansarea infrastructurii de încărcare a întârziat.

„Vânzările de mașini electrice au crescut de peste 10 ori între 2017 și 2021, în timp ce numărul încărcătoarelor publice din UE a crescut de mai puțin de 2,5 ori în aceeași perioadă”, a declarat Oliver Zipse, președintele ACEA și CEO al BMW.