„Boieroaica teatrului românesc”, o veșnică nemulțumită de sine și o perfecționistă prin definiție. Maria Filotti a rămas “nemuritoare”

Maria Filotti se stingea din viață acum mai bine de șase decenii, însă ea avea să rămână nemuritoare, în memoria colectivă a iubitorilor de teatru și film, drept una dintre cele mai importante actrițe de pe scena românească, din toate timpurile.

Maria Filotti – imagine de arhivă

Maria Filotti știa secretul evoluției artistice: nemulțumirea veșnică de sine

Maria Filotti a fost o perfecționistă prin definiție, fiind mereu supusă luptelor interioare. Ca orice alt mare artist care respectă publicul dar se respectă, deopotrivă, și pe sine, marea doamnă a teatrului obișnuia să trăiască sub semnul interogației.

Era lucidă până în măduva oaselor, extrem de logică, temperamentală și dispunea de o inteligență ieșită din sferele normalului.

„Teatrul de pe vremuri avea tendinţa nefastă de a închide pe actor în carapacea unei formule”, declara, la un moment dat, Maria Filotti.

Cine este Călin Georgescu, candidatul la prezidențiale care a produs o surpriză neașteptată în primul tur al alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale 2024: primele declarații și parcursul său politic

A fost, pe rând, Fedra, Arkadina din „Pescăruşul”, Regina Angliei, împărăteasa Bizanţului sau „dama cu camelii”, dar și Zoe din „O scrisoare pierdută” sau Veta din „O noapte furtunoasă”.

Despre propria persoană, Maria Filotti avea să spună că e veșnic nemulțumită de sine.

Se năștea în anul 1883, în satul Batogu din județul Brăila, iar mai târziu absolvea Conservatorul, în pofida împotrivirii tatălui său.

De-a lungul timpului, avea să împartă scena de teatru, dar și a vieții, cu soții Bulandra, Grigore Vasiliu-Birlic, Clody Bertola, Tantzi Cocea, Constantin Nottara, Maria Ventura și mulți alții.

Maria Filotti, pe scenă – imagine de arhivă

A trecut prin multele perioadele grele ale istoriei recente

A înfruntat cei mai aprigi ani ai istorie, văzând sub ochii ei desfășurându-se ambele războaie mondiale, dar și epoca în care teatrul românesc s-a transformat din artă, într-o metodă de a transmite voalat propaganda politică înspre public.

Despre asta, Maria Filotti spunea: „Aşadar englezi şi americani, zero. De autori ruşi sau sovietici nici nu se putea pomeni. (…) Pentru a juca autori francezi, trebuia să fie trecuţi prin ciurul cenzurii, care să constate că au strămoşi garantat arieni, ceea ce nu era întotdeauna posibil. Dacă nu era vorba de un autor jucat la Paris sub ocupaţie, nu puteai oferi cenzurii nici o garanţie. (…) Ce mai rămânea? Fireşte, rezervorul pieselor italiene. În ceea ce priveşte autorii italieni nu se punea problema originii rasiale, un autor jucat în Italia constitutind pentru autorităţi o garanţie suficientă.

În sfârşit, producţia italiană de teatru din acei ani a constituit un rezervor de tendinţe învăluite protestatare împotriva ideologiei regimului fascist, tendinţe desigur indirecte şi foarte atenuate, dar totuşi existente, şi care făceau ca aceste piese să fie mai aproape de sentimentele publicului nostru”, potrivit Ziarul Metropolis.

Ani mai târziu, prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.

Teatrul din Brăila poartă numele de Maria Filotti încă din anul 1969, până astăzi.

De menționat că Maria Filotti este mama scriitorului și producătorului Ion Filotti Cantacuzino, dar  și bunica actorului Șerban Cantacuzino.

Maria Filotti – imagine de arhivă

Potrivit Wikipedia, ea a jucat, de-a lungul timpului, în următoarele roluri: Gioconda din „Gioconda” de Gabriele D’Annunzio (stagiunea 1904 -1905), Silvia din „Suprema Forță” de Haralamb Lecca ( 1904 – 1905, turneu), Nenela din „Ca Frunzele” de Giuseppe Giacosa (1905 – 1906, turneu), Enriqueta din „Sângele Spală” de José Echegaray (1905 -1906, turneu), Catherine de Septmonts din „În Lumea Mare” de Alexandru Dumas fiul (1906 – 1907, Iași), Berta din „Victimele Legii” de Landray (1906 – 1907, Iași), Clara Tardini din „Jucătorii de Cărți„ Hatalamb Lecca (1906-1907, Iași), Henriette din „Cele Două Orfeline” de A. d’Ennery și Cormon (1906-1907, Iași), Germaine Lechat din „Banii (Les Affaires Sont les Affaires)” (1906-1907, Iași), Nelly Rozier din „Stafia Bărbatului” de M. Hennequin și Bilhaud (1906-1907, Iași), Thomry din „Martira” din Jean Richepin (1906-1907, Iași), Elena de Bréchebel din „Vijelia (La Rafale)” de Henri Bernstein (1906-1907, Iași)), Elissa din „Rahab” de Rudolf von Gottschall (1906-1907, Iași), Lady Milford din „Intrigă și Iubire” de Friedrich Schiller (1906-1907, turneu), Maria din „Magda (Heimat)” de H. Sudermann (1906-1907, turneu), Toinetta din „Eva” de Richard Voss (1906-1907, turneu), Neera din „Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri (1907 – 1908, București), Vidra din „Răzvan și Vidra” de Bogdan Petriceicu-Hașdeu (1907-1908), Eglea din „Dragoste cu toane” de J. W. Goethe (1907-1908), Corina din „Ovidiu” de Alecsandri (1907 – 1908), Zoe din „O Scrisoare Pierdută” de I.L. Caragiale (1922 – 1923), Contesa Almaviva din „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais (1922 – 1923), Hedda Gabler din „Hedda Gabler” de Henrik Ibsen, Regina Elisabeta din „Maria Stuart” de Schiller (1923 – 1924, Bulandra) și Irina din „Pescărușul” de Cehov (1923 – 1924).

Imediat după instalarea comunismului, s-a remarcat ca Zoe din „Gaițele” de Alexandru Kirițescu (1949 -1950, Teatrul Național), Melania din „Egor Bullciov și Alții” de Maxim Gorki (1950 -1951) și Adela din „Citadela Sfărâmată” de Horia Lovinescu (1954 – 1955).

La cererea ei, casa sa din București, aflată pe str. Vasile Pârvan nr.12, Sector 1, a fost transformată în muzeu și deschisă publicului în 1965, încercând să păstreze intactă atmosfera din timpul vieții artistei.