10 nov. 2022 | 18:40

Black Friday 2022 – azi ies la suprafață românii săraci care vor să pară bogați, „bombardieri”

ACTUALITATE
Black Friday 2022 - azi ies la suprafață românii săraci care vor să pară bogați,

Black Friday 2022 este cea mai apreciată campanie de reduceri de peste an. Ediția care ne bate la ușă anul acesta este așteptată să doboare toate recordurile, marile magazine anticipând deja că românii vor cheltui sume impresionante de bani în Vinerea Neagră. Totuși, este și o zi în care ar trebui să fim foarte atenți la cei din jurul nostru și mai ales la noi.

Cu toții ne dorim să facem achiziții de diverse bunuri la prețuri mai mici decât de obicei. În fond, dacă ai posibilitatea de a economisi niște bani, de ce să nu o faci? Cu toate acestea, în campaniile de reduceri putem foarte ușor să-i descoperim pe acei români care doresc să pozeze într-o imagine de om bogat, pentru care banii nu sunt o problemă.

Cum îi identificăm? Este simplu. În general, acești oameni fac cumpărături la produse foarte scumpe, achiziționându-le în rate. Trebuie precizat, a nu se înțelege greșit, faptul că nu toți oamenii care apelează la rate au o situație materială precară și sub nicio formă aceasta, dacă există, nu trebuie să reprezinte un subiect de amuzament. Facem referire doar la acele persoane care aleg să achiziționeze bunuri extrem de scumpe, dar pe care în realitate nu și le permit și este evident că o fac doar pentru a impresiona, pentru a epata cu ele, pentru a se expune și a atrage atenția.

Până la urmă, fiecare persoană face ceea ce dorește cu banii săi, se împrumută atât cât consideră și pentru ce consideră. Perfect adevărat! Doar că în contextul în care la nivel social traversăm un moment de cumpănă caracterizat printr-o puternică criză a valorilor, a lipsei de repere sănătoase, poate că nu strică să atragem puțin atenția asupra acestui fenomen.

Nu deveni sărac, încercând să pari bogat!

Banii sunt un instrument care ar trebui să ne ajute să ne îndeplinim țeluri înalte, banii trebuie investiți în noi, în educația noastră, în creșterea potențialului nostru de dezvoltare pentru ca, pe viitor, să ne putem construi o viață mai bună pentru noi și cei din jurul nostru.

A-ți irosi resursele financiare pe un moft sau pe o achiziție inutilă de tipul ultimului model de telefon, în condițiile în care poate nici nu l-ai terminat de plătit pe cel anterior, poate fi o decizie cel puțin neinspirată și nesănătoasă, ce în mod clar nu contribuie la evoluția ta în niciun plan existențial.

Prin urmare, fără dorința de a critica, ar fi bine ca fiecare dintre noi să ne evaluăm dorințele, așteptările, viața, să identificăm niște obiective reale demne de a fi atinse și să depășim capcana aceasta a imaginii de om bogat, mai ales când nu o avem.

Cineva spunea, foarte frumos, că unii oameni devin săraci încercând să pară bogați. Nu face și tu aceeași greșeală.