Bani pentru români, peste noapte. 500 de lei pentru fiecare cetățean sarac, în loc de 250 de lei. Cine propune, cine dă și cine primește, de fapt
Statul s-ar fi hotărât să acorde un ajutor suplimentar românilor cu venituri mici, așadar există posibilitatea ca suma inițială, de 250 de lei, să ajungă la 500 de lei.
Ieri, redacția PlayTech.ro scria despre ajutorul acordat acelor români care se confruntă cu o situație financiară deficitară. Acest ajutor lua în calcul „acordarea lunară a unui voucher în valoare de 30 de euro (circa 150 de lei), timp de 7 luni, adică până la finalul acestui an, cu excepția lunilor iulie și august. Cu acest voucher, beneficiarii vor putea să cumpere alimente, rechizite și haine. Beneficiari ar urma să fie cei circa 156.000 de elevi care primesc acum burse sociale”.
Mai mult, o a doua categorie era vizată de acest ajutor, urmând să primească 50 de euro, echivalentul aproximativ al sumei de 250 lei.
Liberalii plusează: vor să crească suma acordată românilor cu venituri mici
Mai nou, PNL a modificat suma, considerând că 250 de lei ar fi prea puțini bani pentru acei români cu venituri mici și extrem de mici. Așadar, se propune ca 500 de lei să fie acordați, cel puțin un an de zile, în acest fel fiind asigurată bunăstarea oamenilor care nu își permit să-și achiziționeze cele necesare unui trai decent, sau măcar la limita subzistenței. E important de știut că acești bani se pot cheltui exclusiv pe alimente.
Suma inițială, de 250 de lei, a fost propusă de social democrați, aceasta urmând să fie acordată la fiecare două luni, pentru familiile sărace. În ceea ce privește suma promisă elevilor, de 30 de euro, PSD stipulase ca aceasta să fie acordată lunar, timp de 7 luni.
Rămâne de văzut care dintre aceste sume va trece ca fiind cea aprobată de toată lumea, de vreme ce social democrații par să se afle într-o oarecare contradicție cu cei din PNL, momentan.
În mod evident, în condițiile în care prețurile din țara noastră continuă să crească, este lesne de înțeles că, în scurt timp, nici măcar suma de 500 de lei nu va mai acoperi necesarul.