26 sept. 2022 | 09:43

Anunțul dimineții pentru 1,5 milioane de români cu salariul minim pe economie: creșterea fabuloasă, confirmată oficial

ACTUALITATE
Anunțul dimineții pentru 1,5 milioane de români cu salariul minim pe economie: creșterea fabuloasă, confirmată oficial

Aproximativ 1,5 milioane de români sunt angajați pe salariul minim pe economie, care se traduce printr-o sumă de 1525 de lei net sau 2550 de lei brut. Dacă ești de părere că este aproape imposibil să trăiești în condiții decente cu acești bani, ai dreptate.

Cel mai recent set de declarații pe marginea creșterii salariului minim pe economie în România a fost făcut de Marius Budăi, ministrul Muncii, în acest weekend. Fără să surprindă pe nimeni, oficialul a insistat pe faptul că în țara noastră nu se poate trăi din acei bani, iar contextul economic și social impun o măsură de majorare a salariul minim. Asta a declarat ministrul într-o intervenție la Digi24.

Ce se întâmplă cu salariul minim pe economie, cât va crește în România

„Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim. Înţeleg ceea ce spune mediul de afaceri dar trebuie să înţeleagă şi dumnealor că şi angajaţii trebuie să-şi plătească utilităţile, să-şi ducă copiii la şcoală şi să-şi hrănească copiii. Am pornit în această săptămână în Comisia de dialog social din cadrul Ministerului Muncii discuţii cu mediul de afaceri şi cu angajaţii, cu partenerii sociali”, a precizat Budăi.

Deși au existat multe speculații pe marginea acestui subiect, decizia finală se va lua în Consiliul Național tripartit, din care fac parte atât premierul, cât și miniștrii, astfel încât să vedem un salariu minim pe economie mărit începând cu 1 ianuarie.

„Nu intervenim din timpul anului, pentru a se putea construi şi bugetele pe anul următor şi planurile de business pe anul următor. Propunerea PSD pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 (salariul minim, n.r.), cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică 2.800 taxaţi şi 200 nu. Este clar un impact pozitiv şi asupra angajaţilor şi chiar a angajatorilor, pentru că şi angajatorii se plâng de lipsa forţei de muncă. În România nu se poate trăi cu salariul minim”, a subliniat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Este important de reținut că, la momentul de față, salariul minim brut este 2550 de lei, deci vorbim de o creștere reală de 450 de lei în brut ce ar trebui să se reflecte în aproximativ 400 de lei în plus la net, ”în mână”.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele