Anul 2021 a însemnat începutul unei schimbări masive: ce se întâmplă cu mașinile electrice
Preţul carburanţilor clasici a ajuns în acest an la recorduri istorice.
În acelaşi timp, românii au descoperit că maşinile electrice sunt mai ieftin de întreţinut şi de utilizat, mai ales în traficul aglomerat din oraşele mari. În faţa acestei noi realităţi, companiile petroliere îşi dotează benzinăriile cu staţii electrice de încărcare.
În România, acest lucru s-a simţit din plin la pompă. Preţul benzinei premium a depăşit 7 lei pe litru la pompă, cu 40% mai mult decât anul trecut, când un litru de carburant costa sub 5 lei, potrivit datelor din Monitorul Preţurilor la carburanţi, aplicaţie realizată de Consiliul Concurenţei.
„Comercializarea carburanţilor atât angro, cât şi cu amănuntul a fost în mod constat în atenţia Consiliului Concurenţei. Astfel, autoritatea de concurenţă a sancţionat trei companii din domeniul comercializării angro de carburanţi cu amenzi totale de 3,7 milioane euro pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială, constând în fixarea preţurilor, discounturilor şi adaosurilor comerciale, împărţirea clienţilor şi a surselor de aprovizionare”, spun reprezentanţii Consiliului.
În timpul acesta, piaţa maşinilor electrice a înflorit. Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România APIA, autovehiculele electrice ajung să deţină, după primele 11 luni din 2021, o cotă de piaţă de 14,2% în România, de două ori mai mare decât anul trecut (6,7%).
Companiile petroliere îşi dotează benzinăriile cu staţii electrice încărcare
OMV Petrom a anunţat că extinde reţeaua de reîncărcare pentru maşinile electrice, iar România, Bulgaria, Moldova şi Serbia vor fi conectate până la finalul anului 2022 printr-o reţea de aproximativ 100 de staţii de rapide şi ultra-rapide.
România va avea o reţea de 18.000 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice în următorii 4-5 ani, din banii de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Trebuie să construim această infrastructură de încărcare care în vestul Europei este bine pusă la punct. Vom finanţa peste 2.000 de staţii de încărcare pentru unităţile administrativ-teritoriale, mai vine şi PNRR cu peste 15.000 de staţii şi în patru-cinci ani vom ajunge la 18.000 de staţii de încărcare în România din aceste fonduri”, a anunţat ministrul Mediului, Tanczos Barna. Odată cu dezvoltarea acestor staţii va creşte şi interesul oamenilor pentru a-şi cumpăra maşini electrice, crede el.
De altfel, Comisia Europeană are planuri mari. În pachetul Fit for 55, anunţat în această vară, oficialii de la Bruxelles îşi propun ca toate maşinile noi puse în circulaţie după 2035 să fie electrice, ceea ce înseamnă că, încet-încet, ne vom lua adio de la benzină şi motorină.