20 mai 2022 | 20:59

Anchetă după ce s-au furat echipamente militare în valoare de 100.000 de euro din depozitele Armatei Republicii Moldova

ULTIMA ORĂ
Anchetă după ce s-au furat echipamente militare în valoare de 100.000 de euro din depozitele Armatei Republicii Moldova

Echipamente militare în valoare de două milioane de lei moldovenești (aproape 100.000 de euro) au dispărut de la Brigada de infanterie motorizată nr. 2 din capitala Chișinău, din luna noiembrie și până în prezent, din depozitele Armatei Republicii Moldova. Informația a fost confirmată, vineri, 20 mai, de către Ministerul Apărării, care a anunțat că instituția desfășoară propria anchetă, dar si că a sesizat poliția în acest caz.

Echipamente militare scumpe au fost furate în Republica Moldova

Potrivit oficialilor din Apărarea Republicii Moldova, este desfășurată „o cercetare administrativă de către reprezentanții Comenduirii militare a Armatei Naționale”. Toate detaliile acumulate au fost transmise apoi Inspectoratului de Poliție Buiucani, care a intentat o cauză penală pentru infracțiuni cu referire la sustragerea patrimoniului militar.

Anchetă uriașă a Ministerului Apărării

Furtul a fost depistat în timpul procesului de primire-predare a funcției de comandant de unitate, fiind sesizată Procuratura municipală Chișinău, oficiul Buiucani, a transmis Ministerul Apărării din Rep. Moldova. Echipamentul militar dispărut fusese donat de americani și consta în uniforme militare, veste de protecție, veste tactice, căști de protecție, bocanci etc.

În prezent, oficialii de la Chișinău colaborează cu organele de anchetă şi vor oferi sprijinul necesar pentru elucidarea circumstanţelor producerii acestor incidente. Totodată, au condamnat situația. Procuratura Generală face cercetări.

Maia Sandu, discurs istoric la Bruxelles

Recent, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut un discurs istoric în fața Parlamentului European, făcând apel la blocul comunitar să susțină aspirațiile europene ale țării sale. Liderul de la Chișinău a subliniat, miercuri, modul în care invazia rusă a Ucrainei a reamintit de trecutul îngrijorător al Europei cu „acaparări de regiuni, cuceriri geopolitice și sfere de influență”. Aceasta le-a cerut politicienilor europeni să pledeze cauza Moldovei, și anume integrarea în UE.

„Am ales aderarea la UE ca drumul pentru prosperitate și pace. Pe 12 mai am trimis toate documentele și răspunsurile cerute de Comisia Europeană în procesul de acordarea a statutului de țară candidată. Noi aparținem UE, suntem o țară europeană, cu o limbă europeană și o cultură europeană. Cel puțin o treime dintre moldoveni au deja cetățenie europeană”, a spus președintele Maia Sandu.

Apel la UE

Aflat la Bruxelles, liderul moldovean a detaliat impactul economic, social și umanitar al războiului din Ucraina asupra țării sale și a cerut sprijin suplimentar pentru gestionarea problemei refugiaților. Maia Sandu a vorbit și despre reformele din justiție, făcând apel la statele membre UE să nu mai primească bogații moldoveni și banii lor murdari obținuți din acte de corupție.