14 mart. 2022 | 20:27

ANAF pune ochii pe acești români: ce activități sunt vizate, ce faci să scapi

BANI
ANAF pune ochii pe acești români: ce activități sunt vizate, ce faci să scapi

ANAF ar putea să vizeze și alți români în acest an, astfel că aceștia s-ar putea aștepta la controale din partea instituției financiare. Află despre ce este vorba și dacă și tu riști de un astfel de control.

Organele fiscale ar putea dezvolta un interes aparte cu privire la veniturile declarate și impozitele plătite către stat, judecând nu doar după dimensiunea acestora, dar și după cum acești contribuabili se raportează cu privire la ideea ca ANAF să afle de respectivele venituri.

Un exemplu în acest sens constă în controalele de anul trecut, atunci când ANAF a anunțat mai multe verificări în cazul persoanelor care obțin venituri din mediul online, sau din vânzarea de aplicații software pe platforme de specialitate precum Magazinul Google.

„Până în prezent (22 decembrie 2021 – n.red.), s-a constatat că 35 persoane au obținut venituri de cca 26,33 milioane lei, pe care au omis să le declare, parțial sau integral. Pentru recuperarea obligațiilor fiscale nedeclarate au fost emise deja decizii de impunere. Una dintre cele mai mari sume nedeclarate, identificată până în prezent, este de 2,11 milioane lei.

Aceasta a fost obținută în perioada 2016-2017 de către o persoană născută în anul 1993, care a monetizat prin Google AdSense traficul generat de conținutul publicat pe un site web. Pe numele acestei persoane a fost emisă Decizie de impunere pentru suma de 483.587 lei”, comunica ANAF în decembrie anul trecut.

Mai mulți români intră în atenția ANAF

Influencerii fac parte dintre acei contribuabili care, în afara faptului că nu cunosc despre obligațiile lor financiare față de statul român, de multe ori obținând de la operatorii economici venituri în bani, produse și/sau servicii, astfel că de cele mai multe ori, nu-și pun problema că ar avea anumite obligații fiscale.

ANAF a pus la dispoziție o broșură de informare pentru cei care obțin venituri din social medial. Recent, ANAF a venit cu broșuri pentru alte două tipuri de venituri actuale:

  • veniturile realizate de către persoanele fizice din tranzacționarea jetoanelor nefungibile – NFT;
  • veniturile din transferul de monedă virtuală.

Din aceste broșuri reiese indiciul potrivit căruia, inspectorii fiscali au în vedere și aceste tranzacții dar și modurile prin care au fost obținute veniturile, încercând să țină pasul cu noile tehnologii și modalitățile de a obține bani, în special în rândul generației tinere.

De asemenea, inspectorii vor avea în vedere și verificările care îi privesc pe cei care obțin venituri din închirierea locuințelor personale în regim hotelier cu ajutorul platformelor de genul AirBnB, Booking.com sau altele similare.