Americanii, mai înapoiați decât românii: de ce stau fără 5G, care sunt ”riscurile”
În timp ce compania americană Apple lansează cele mai rapide telefoane certificate 5G, autoritățile din SUA se dau peste cap pentru a nu introduce la scară largă noul standard de telecomunicații. Pe de altă parte, în România, ai semnal 5G în cele mai mici orășele.
Conform datelor obținute de AFP și DPA, autoritățile de la Washington cer o nouă amânare pentru introducerea rețelelor 5G de mare viteză pentru smartphone-uri pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Argumentul central din spatele acestei decizii vizează potențialele riscuri pentru aviație.
Americanii mai așteaptă după 5G
Avertismentul legate de 5G vine de la secretarul american al Transporturilor, Pete Buttigieg, și șeful Administrației Aviatice Federale (FAA), Steve Dickson. Ca referință, statutul de secretar în guvernul american este echivalent cu cel de ministru în România. Cei doi fac apel la operatorii de telefonie mobilă AT&T și Verizon, principalele companii americane din domeniu cu scopul de a amâna cu până la două săptămâni lansarea noilor benzi de frecvență 5G.
Procesul era programat deja de ceva timp pentru data 5 ianuarie 2022, arată Agerpres. Dincolo de acest detaliu, aceasta este a doua amânare. Punerea în funcțiune inițială a fost programată pentru 5 decembrie 2021, dar s-a renunțat la acea inițiativă.
Este foarte important de reținut că nu vorbim de o problemă reală legată de 5G și aviație, acestea sunt doar presupuneri, supoziții, posibilități. În acest context, este cel puțin ciudat faptul că cei doi oficiali au decis să solicite amânarea introducerii serviciului comecial C-Band, un nou spectru de frecvențe 5G, în jurul anumitor aeroporturi-cheie cel puțin până la sfârșitul lunii martie. Vizavi de ce se schimbă până la acea dată este că oficialii din aeroporturi vor avea mai mult timp să facă teste și eventuale actualizări.
Într-o scrisoare transmisă vineri principalilor operatori de telecomunicații din SUA, Buttigieg și Dickson susțin că, fără această amânare, ar exista riscul unei „perturbări extinse și inacceptabile” a traficului aerian, mai în condiții de vreme nefavorabilă și de vizibilitate redusă, când transportul aerian depinde mai mult de comunicațiile cu turnurile de control. Ei merg atât de departe cu scenariile încât afirmă că, dacă rețelele 5G ajung să fie implementate la scară largă, aeroporturile ar putea fi nevoite să direcționeze zboruri spre alte orașe sau să anuleze unele zboruri, ceea ce ar produce efecte asupra întregului sistemul de transport aerian din SUA.
Un pic penibil este faptul că giganții din domeniul telecomunicațiilor au investit miliarde de dolari în achiziția unor spectre 5G de frecvențe radio de la autoritățile americane și abia așteaptă să le poată monetiza. Ca un detaliu relevant, tensiunile legate de 5G și aviație au început după ce producătorii Airbus și Boeing și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu posibile interferențe ale rețelei 5G cu radioaltimetrele aeronavelor, cel mai important cuvânt fiind ”posibile”, nu probabile sau sigure.