Aliatul puternic al Rusiei rupe oficial legăturile diplomatice cu Ucraina

Aliatul puternic al Rusiei rupe oficial legăturile diplomatice cu Ucraina

Siria, aliatul apropiat al Rusiei, a anunțat, miercuri, 20 iulie, că rupe oficial legăturile diplomatice cu Ucraina, după ce Kievul a făcut o mișcare similară la sfârșitul lunii iunie. Țara condusă de Volodimir Zelenski a întrerupt relațiile cu Damasc după ce Siria a declarat că recunoaște teritoriile ucrainene ocupate de ruși din Donbas ca fiind „state independente”.

Siria nu mai vrea să aibă legături diplomatice cu Ucraina

Guvernul de la Damasc a declarat, miercuri, că rupe oficial legăturile diplomatice cu Ucraina, ca răspuns la o mișcare similară a Kievului. Siria este un aliat puternic al Rusiei, care s-a alăturat conflictului civil în septembrie 2015, contribuind la înclinarea balanței de putere în favoarea președintelui Bashar Assad.

Kievul făcuse o mișcare similară

În data de 29 iunie, Damascul a spus că va recunoaște „independența și suveranitatea” regiunilor ucrainene Lugansk și Donețk, susținute de Rusia, devenind prima țară care face asta. Decizia a determinat Ucraina să rupă legăturile cu Siria.

„Republica Arabă Siriană a decis să rupă relațiile diplomatice cu Ucraina, în conformitate cu principiul reciprocității”, a precizat Ministerul de Externe.

Acuzațiile fac referire la anul 2018

Oficialii de la Damas susțin că, în realitate, Ucraina a rupt relațiile cu Siria în 2018, când a refuzat să revalideze reședința personalului diplomatic sirian la Kiev, făcând imposibilă îndeplinirea atribuțiilor. La acea vreme, instituția diplomatică și-a suspendat activitatea „ca urmare a atitudinii ostile din partea guvernului ucrainean”.

Decizia are legătură cu Putin

În a doua călătorie în străinătate, de când Rusia a invadat Ucraina în februarie, Vladimir Putin a discutat cu președintele iranian Ebrahim Raisi și cu omologul turc Recep Tayyip Erdogan despre conflictul din Siria. După ce a abandonat asaltul asupra capitalei ucrainene Kiev, în urmă cu două luni, Rusia a declarat că luarea întregului Donbas este obiectivul său principal. Separațiștii pro-Moscova și forțele armate ale Ucrainei se confruntă în această regiune estică din 2014, dar Donbasul a suportat cu greu atacului rusesc din ultimele săptămâni.

Vladimir Putin a câștigat, marți, un sprijin ferm din partea Iranului pentru campania militară în Ucraina, liderul suprem Ali Khamenei acuzând că Occidentul se opune unei Rusii „independente și puternice”. Iranianul a spus că, dacă Rusia nu ar fi trimis trupe în Ucraina, s-ar fi confruntat mai târziu cu un atac al NATO, o declarație care făcea ecou retoricii Kremlinului și reflectă legăturile din ce în ce mai strânse dintre Moscova și Teheran, în timp ce ambele se confruntă cu sancțiuni occidentale paralizante.