08 ian. 2022 | 10:45

Acest foc misterios din Australia arde de mai bine de 6.000 de ani: care e explicația

ACTUALITATE
Acest foc misterios din Australia arde de mai bine de 6.000 de ani: care e explicația

Într-un parc național, aflat la patru ore de mers cu mașina la nord de Sydney, în Australia, un incendiu mocnește scăpat, aparent, de sub control – și face acest lucru de cel puțin 6.000 de ani.

Cunoscut sub numele de „Burning Mountain”, misteriosul fenomen subteran este cel mai vechi incendiu cunoscut, de pe planetă. Unii oameni de știință estimează că ar putea fi mult mai vechi decât credem, de fapt.

Situat sub Muntele Wingen, în statul New South Wales („Wingen” înseamnă „foc”, în limba localnicilor Wanaruah, băștinașii acelor ținuturi), acest foc arde mocnit în subteran și este alimentat de cărbune. Nu este singurul din lume, de acest fel.

Focul etern din Australia, atracție turistică

Odată aprinse, aceste incendii subterane sunt aproape imposibil de stins. Încet, dar intens, flama se răspândește prin stratul de cărbune, aflat în subteran, așadar are toate șansele să dureze milenii până când se va stinge – dacă se va stinge. Mai mult, zona a devenit o adevărată atracție turistică.

„Nimeni nu știe ce dimensiune are incendiului de sub Burning Mountain, însă poate fi dedusă cea aproximativă”, a declarat Guillermo Rein, profesor în știința focului, la Imperial College London din Marea Britanie, pentru ScienceAlert. „Este, probabil, ca o minge de aproximativ 5 până la 10 metri, în diametru, care atinge temperaturi de 1.000 de grade Celsius”, a mai explicat el, pentru aceeași sursă. Rein a vizitat, pentru prima oară, Burning Mountain în 2014, într-o excursie. Așa a descoperit particularitea focului ce arde la infinit.

Spre deosebire de un incendiu obișnuit, un foc de cărbune care arde sub pământ are o ardere mocnită, ceea ce înseamnă că nu există flacără și seamănă, mai degrabă, cu jarul dintr-un grătar, decât cu un foc tipic de cărbune. De asemenea, nu trebuie confundat cu incendiile din Australia, de la sfârșitul anului 2019 și începutul lui 2020.

Incendiul de la Muntele Wingen, din Australia, arde, în prezent, la aproximativ 30 de metri sub pământ și se deplasează spre sud cu o viteză de aproximativ 1 metru pe an.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele