24 aug. 2022 | 11:45

Această descoperire arheologică pretinde că marchează locul natal al Sfântului Petru: ce au aflat cercetătorii

ACTUALITATE
Această descoperire arheologică pretinde că marchează locul natal al Sfântului Petru: ce au aflat cercetătorii

O inscripție găsită într-un loc de săpături în apropierea Mării Galileii a întărit încrederea arheologilor că au găsit locul de naștere al apostolului Petru, primul papă.

Evanghelia după Ioan identifică satul pescăresc Betsaida drept locul de naștere al Sfântului Petru, Sfântului Andrei și Sfântului Filip, plus fiind locul a două minuni. O nouă descoperire ar putea ajuta la rezolvarea problemei locației Betsaidei și chiar poate marca casa în care s-au născut frații Petru și Andrei.

Săpăturile recente la situl El-Araj au scos la iveală o bazilică despre care se crede că datează din perioada bizantină, cu o inscripție grecească care face referire la „șeful și comandantul apostolilor cerești”. Expresia este asociată cu Sfântul Petru, despre care evangheliile spun că a fost ales de Iisus pentru a fi primul conducător al bisericii sale.

O echipă condusă de profesorul Mordechai Aviam de la Kinneret College și profesorul Steven Notley de la Nyack College consideră că acest sit a marcat locul de naștere al lui Peter și, prin urmare, și al fratelui său.

Saltul de la o referință care datează de la 500 de ani după nașterea lui Petru la stabilirea locului nașterii sale este unul mare, dar cercetătorii au descoperit că se încadrează într-un tipar de alte dovezi.

Unde s-a născut Sfântul Petru

„Această descoperire este cel mai puternic indicator al nostru că Petru a avut o asociere specială cu bazilica și probabil că i-a fost dedicată”, a spus Notley într-un comunicat.

Există biserici dedicate Sfântului Petru în aproape toată lumea, dar El-Araj este un candidat principal pentru Betsaida antică. Deși Ioan se referă la Betsaida ca la un oraș, după standardele moderne, aproape sigur ar fi fost un sat mic în trecut. Faptul că toți cei trei apostoli de acolo sunt identificați ca pescari din Galileea îngustează posibilitățile până la țărmurile Mării Galileii sau râului Iordan. El-Araj, lângă marginea de nord a Mării, este unul dintre cele trei situri luate în considerare, fiecare dintre ele având susținători printre istorici.

Să cauți o singură casă de acum 2.000 de ani ar fi ca proverbiala căutare a unui ac într-un car de fân. Cu toate acestea, ar putea fi mai multe de continuat. În anul 724 e.n., episcopul Willibald a vizitat Galileea în pelerinaj și a scris; „Și de acolo s-au dus la Betsaida, reședința lui Petru și a lui Andrei, unde acum este o biserică pe locul casei lor”.

Aceasta este biserica pe care Notley și Aviam cred că au găsit-o, cu inscripția care întărește legătura cu Petru. Echipa speră că săpăturile ulterioare vor găsi o inscripție potrivită care să-l asocieze cu Sfântul Andrei.