Oamenii de știință continuă cercetările asupra Pământului, cât și asupra spațiului cosmic. Unele lucruri descoperite rămân în continuare ciudățenii din spațiu cărora cercetătorii nu le-au găsit încă o explicație.
Fără îndoială, Universul este ciudat și plin de mistere, unele descoperite și fără explicații, dar și mistere despre a căror existență nu se știe încă. Propria noastră planetă reprezintă o mică parte din fenomenele ciudate care se regăsesc în cosmos, iar în fiecare zi, astronomii vin cu noi surprize din acest domeniu. Iată care sunt cele mai mari ciudățenii ale spațiului cosmic ale căror explicații întârzie să apară.
Din 2007, cercetătorii au primit semnale radio ultraputernice, ultraluminoase, care durează doar câteva milisecunde. Aceste flash-uri enigmatice au fost numite rafale radio rapide (FRB) și par să vină de la miliarde de ani lumină distanță și nu, nu e vorba despre extratereștri. Recent, oamenii de știință au reușit să surprindă un FRB care se repetă, care a „fulgerat” de șase ori la rând, un al doilea astfel de semnal văzut vreodată și unul care i-ar putea ajuta să dezlege acest mister.
Cea mai puternică substanță din univers se formează din resturile unei stele moarte. Conform simulărilor, protonii și neutronii din coaja încrețită a unei stele pot fi supuși unei presiuni gravitaționale impresionant de mari, care formează un amestec de material asemănător cu linguini care s-ar rupe, dar numai dacă ar fi aplicată o forță de 10 miliarde de ori mai mare decât cea necesară pentru a sparge oțelul.
Planeta pitică Haumea, care orbitează în Centura Kuiper dincolo de Neptun, este deja cunoscută. Are o formă ciudată alungită, iar două luni și o zi durează doar 4 ore, ceea ce o transformă în cel mai rapid obiect mare din sistemul solar. În 2017, Haumea a devenit și mai ciudată când astronomii au putut observa planeta trecând prin fața unei stele și au putut determina că prezintă inele subțiri care orbitează în jurul ei.
O lună care orbitează în jurul unei alte luni poate exista doar teoretic momentan. Acest fenomen a fost denumit de către internauți lună de lună, subluni, moonitos, bunmoons, moonettes sau moooons. Cu toate acestea, ultimele calcule ale cercetătorilor sugerează că nimic nu este imposibil în ceea ce privește formarea lor.
Materia întunecată este substanța necunoscută care cuprinde 85% din toată materia din univers, fiind în continuare un mister. Cu toate acestea, cercetătorii sunt cel puțin siguri de un lucru: materia întunecată este peste tot.
Membrii unei echipe de cercetători au descoperit în martie 2018 o galaxie ciudată care părea să nu conțină aproape deloc materie întunecată. Lucrările ulterioare au arătat însă că această ciudățenie cerească deține, de fapt, materie întunecată, deși descoperirea sa a determinat cercetătorii să ia în calcul într-un mod paradoxal, teoria inexistenței materiei întunecate.
Când astronomul Tabetha Boyajian de la Universitatea de Stat din Louisiana și colegii ei au văzut pentru prima dată steaua cunoscută sub numele de KIC 846285, au rămas uluiți. Poreclită steaua lui Tabby, obiectul s-ar scufunda în luminozitate la intervale neregulate și pentru perioade ciudate de timp. Au fost invocate diferite teorii, inclusiv posibilitatea unei megastructuri extraterestre, dar în prezent, majoritatea cercetătorilor cred că steaua este înconjurată de un inel anormal de praf care cauzează întunecarea sa.
Titlul de cea mai ciudată lună din sistemul solar s-ar putea atribui multor obiecte cerești dintre care Io prea vulcanic al lui Jupiter sau Tritonul care aruncă gheizere al lui Neptun. Dar unul dintre cele mai ciudate este Hyperion-ul lui Saturn, o rocă neregulată asemănătoare pietrei ponce, marcată cu numeroase cratere. Nava spațială Cassini de la NASA, care a vizitat sistemul Saturn între 2004 și 2017, a constatat, de asemenea, că Hyperion a fost încărcat cu un „fascicul de particule” de electricitate statică care curge în spațiu.
Singurul neutrin, de înaltă energie, care a lovit Pământul pe 22 septembrie 2017, nu a fost, în sine, atât de extraordinar. Fizicienii de la Observatorul de neutrini IceCube din Antarctica văd neutrini cu niveluri similare de energie cel puțin o dată pe lună.
Dar acesta a fost special pentru că a fost primul care a sosit cu suficiente informații despre originea sa pentru ca astronomii să îndrepte telescoapele în direcția din care venea. Ei și-au dat seama că fusese aruncat pe Pământ cu 4 miliarde de ani în urmă de un blazar care arde, o gaură neagră supermasivă în centrul unei galaxii care consumase materialul înconjurător.
DGSAT I este o galaxie ultradifuză (UDG), ceea ce înseamnă că este la fel de mare ca o galaxie precum Calea Lactee, dar stelele sale sunt atât de subțiri încât este aproape invizibilă. Atunci când oamenii de știință au văzut fantomaticul DGSAT 1 în 2016, au observat că era izolată, destul de ciudat spre deosebire de alte UDG, care se găsesc de obicei în grupuri. Caracteristicile sale sugerează că obiectul s-a format într-o epocă foarte diferită a universului, la doar 1 miliard de ani după Big Bang, făcând din DGSAT 1 o fosilă vie.
Obiectele masive curbează lumina, suficient încât să poată distorsiona imaginea lucrurilor din spatele lor. Când cercetătorii au folosit telescopul spațial Hubble pentru a identifica un quasar din universul timpuriu, l-au folosit pentru a estima rata de expansiune a universului și au descoperit că acesta se extinde mai rapid astăzi decât atunci. Această constatare intră în conflict cu alte măsurători anterioare. Acum, fizicienii trebuie să-și dea seama dacă teoriile lor sunt greșite sau dacă se întâmplă ceva ciudat.
Stelele neutronice sunt obiecte extrem de dense formate după moartea unei stele obișnuite. În mod normal, ele emit unde radio sau radiații de energie mai mare, cum ar fi razele X, dar în septembrie 2018, astronomii au descoperit un flux lung de lumină infraroșie provenind de la o stea neutronică aflată la 800 de ani lumină distanță de Pământ, un lucru nemaivăzut până acum. Cercetătorii au propus că un disc de praf care înconjoară steaua neutronică ar putea genera semnalul, dar explicația finală nu a fost încă găsită.
Pe 19 octombrie 2017, astronomul Dr. Robert Weryk a observat un obiect în Sistemul Solar în timp ce folosea telescopul Pan-STARRS la Observatorul Haleakalā, Hawaii.
Poreclit „Oumuamua” ceea ce în hawaiană înseamnă cercetaș, este un obiect extrem de alungit, posibil până la un kilometru lungime, dar nu mai mult de 167 de metri lățime, făcându-l să arate ca un castravete spațial. Călătorește atât de repede încât nu poate fi legat gravitațional de Soare.
Singura concluzie este că este un intrus care s-a format în afara sistemului nostru solar și, ulterior, a călătorit până aici. Estimările sugerează că a intrat în Sistemul Solar în epoca victoriană, dar astronomii nu știu exact cât timp a rătăcit singur în spațiu înainte de a ajunge aici.
În august 2018, un studiu folosind date de la telescopul Gaia al Agenției Spațiale Europene a identificat patru stele de care ar fi trecut aproape în ultimul până la șapte milioane de ani. Poate că una dintre acestea a fost chiar Oumuamua.
La început, astronomii au considerat că este un asteroid, dar o examinare mai atentă la mișcarea lui a scos ceva ciudat la suprafață: gravitația Soarelui nu i-a afectat traiectoria prin spațiu. Acest lucru i-a determinat pe unii cercetători, inclusiv pe profesorul Avi Loeb de la Universitatea Harvard, să sugereze că ar putea fi o sondă spațială extraterestră.
Dar această idee a primit o reacție negativă din majoritatea părților, iar obiectul este mai probabil să fie ceva cu totul natural. „Majoritatea dovezilor indică o cometă”, spune astronomul Dr. Colin Snodgrass. Micile jeturi de gaz, cauzate atunci când gheața cometei este încălzită de Soare, ar putea să o îndepărteze de cursul gravitațional natural.