Windows 10, pregătit de cea mai mare schimbare: ce vei vedea pe calculator
Odată cu Windows 10 Microsoft și-a schimbat strategia pentru sistemele de operare. E actualizat continuu și pentru 2021 e pregătit o schimbare semnificativă.
Windows 10 a devenit deja cel mai popular sistem de operare din lume. Astfel, orice schimbare pe care o face Microsoft afectează milioane de utilizatori, cum am văzut deja când au fost probleme.
Compania lucrează la o actualizare care să extindă considerabil capabilitățile sistemului de operare. În 2021, sistemul de operare ar primi o interfață nouă – sau cel puțin una îmbunătățită. Câteva indicii sunt într-un anunț de angajare în care Microsoft menționează că este în căutarea de ingineri software care să ajute la dezvoltarea brandului Surface și la schimbarea din punct de vedere vizual al interfeței din Windows 10, conform The Verge.
Cea mai importantă schimbare, dar și cea despre care știm, e că Microsoft vrea să introducă widgeturi în Windows 10. Sau, altfel spus, să reintroducă widgeturi. Vista a fost primul său sistem de operare care a oferit așa ceva. De data aceasta, ar oferi ceva similar cu ce are Apple pe macOS și iOS.
La nivel vizual, schimbările nu vor fi majore. Dar vor aduce cel puțin un aer mai proaspăt, mai modern.
Totodată, Microsoft îți va permite ca în Windows 10 să-ți organizezi partițiile, să le ștergi sau să crezi unele noi mai ușor. Va oferi opțiunea în secțiunea Storage, fără să mai apelezi la Control Panel. E o abordare ceva mai apropiată de cea de pe Android.
Ce mai e pe lista Microsoft e un Windows 10 optimizat pentru procesoare ARM. Oferă deja așa ceva, dar Apple deja captează toată atenția cu macOS și cipul M1. Până acum, Microsoft a colaborat cu Qualcomm pentru un produs Surface cu cip Snapdragon. Ce-i important pentru o așa versiune de Windows 10 e să aibă aplicații optimizate pentru ARM.
În prezent, Windows 10 încă se simte ca un mix între un sistem de operare modern și un Windows XP, mai ales când apelezi la ceva din Control Panel.