Volkswagen schimbă total strategia pentru a se impune pe piața electricelor: ce au anunțat germanii

Volkswagen schimbă total strategia pentru a se impune pe piața electricelor: ce au anunțat germanii

Volkswagen vrea să-și schimbe strategia până în 2030 și să se impună pe piața mașinilor electrice.

Volkswagen, al doilea cel mai mare producător al lumii, vrea ca vehiculele electrice pe baterii să reprezinte jumătate din vânzările sale globale de vehicule până în 2030. Germanii se pregătesc astfel să renunţe la maşini cu motoare cu ardere internă. E o schimbare de strategie totală, în acord cu direcția industriei.

Obiectivul face parte din strategia Volkswagen până în 2030, după ce anul trecut vehiculele electrice pe baterii au reprezentat doar 3% din vânzările globale.

Volkswagen virează spre electrice

Volkswagen vrea să depăşească Tesla şi până în 2025 să devină cel mai mare producător de vehicule electrice.

„Ne-am stabilit o ţintă strategică, de a deveni lider global pe piaţa vehiculelor electrice – şi suntem în grafic. Acum stabilim parametrii”, a afirmat directorul general Herbert Diess. Acesta tocmai a obţinut extinderea contractului său până în toamna anului 2025, când va împlini 67 de ani.

În ultimele luni, o serie de mari producători auto şi-au dezvăluit strategiile pentru ca majoritatea automobilelor vândute în Europa să fie modele complet electrice până la finele acestui deceniu.

Săptămâna trecută, AFP a anunţat, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Uniunea Europeană ar putea propune reducerea la zero a emisiilor de CO2 pentru vehiculele noi în următorul deceniu, una dintre măsurile de mediu menite să combată schimbările climatice şi să pună în aplicare Pactul Verde european.

Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035. Cum vehiculele electrice sunt singurele care satisfac această exigenţă, ele vor deveni astfel singurele autorizate la comercializare pe piaţa autoturismelor noi, susţin sursele.

Noile reglementări vor favoriza şi mai mult aceste vehicule şi vor stimula abandonarea celor hibride şi hibride reîncărcabile, care asociază motorul electric şi bateria. Volkswagen şi-a majorat investiţiile planificate în tehnologiile digitale şi vehiculele electrice până la 78 de miliarde de euro în următorii cinci ani, dintre care aproximativ 35 miliarde euro vor fi investite în mobilitate electrică.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: