08 nov. 2021 | 17:25

Volkswagen, în continuare pe minus: unde investește și lansează modele noi, să iasă la liman

ACTUALITATE
Volkswagen, în continuare pe minus: unde investește și lansează modele noi, să iasă la liman

VW se așteaptă să obțină profit în America Latină pentru prima dată din 2013, în ciuda pandemiei și a crizei semiconductoarelor.

În următorii cinci ani, marca intenționează să investească în jur de un miliard de euro pentru a „întări și mai mult poziția competitivă pe această piață importantă și pentru a se poziționa profitabil pe termen lung”, după cum a anunțat producătorul. Pe lângă alte proiecte locale de vehicule, digitalizarea și decarbonizarea în special în America de Sud ar trebui „să primească un impuls suplimentar”.

Aceasta include, de asemenea, funcționarea continuă a unui centru de cercetare pentru biocombustibili „ca tehnologie de legătură specifică pieței, în plus față de ofensiva globală de electrificare a Volkswagen”.

Șeful mărcii VW, Ralf Brandstätter, a declarat că „America Latină este o piață importantă de viitor pentru Volkswagen. Cu un program de restructurare foarte consistent, am dezvoltat o poziție de pornire foarte bună acolo în ultimii doi ani. Acum conducem implementarea strategiei noastre „ACCELERATE” cu un program amplu de investiții. Vrem să ne consolidăm situația competitivă în regiune și să devenim profitabili în mod durabil.”

O etapă importantă

VW atribuie revenirea profitabilității în America Latină în primul rând factorilor locali, de asemenea, consideră că reducerile de costuri fixe și ajustări de capacitate în cele șase fabrici din regiune, ca parte a unui program de restructurare, au ajutat compania să ajungă în această etapă.

Alexander Seitz, CFO Volkswagen, a declarat conform anunțului că „pragul de rentabilitate așteptat în America Latină este o piatră de hotar foarte importantă în drumul către o rentabilitate sustenabilă și competitivă pentru Volkswagen”.

Volkswagen intenționează să continue strategia unui portofoliu de produse adaptat nevoilor regiunii din America Latină odată cu lansarea pe piață a unei noi familii de mașini compacte pentru segmentul entry-level din 2023. Primul model este Polo Track, care are la bază platforma MQB și urmează să fie produsă în uzina braziliană din Taubaté.