VIDEO Filmul cu dragoni de pe Netflix, filmat la Cetatea Râșnov: cât este de spectaculos
Nu de puține ori, în România s-au filmat producții cu bugete semnificative și actori de top. Cel mai recent dintre ele a fost filmat la Cetatea Râșnov și deja este distribuit de Netflix într-o mare parte a mapamondului.
Zona localității Râșnov, de pe lângă Brașov, a ajuns pe harta producătorilor de la Hollywood de mai bine de două decenii. În 2002, Jude Law și Nicole Kidman au ajuns în zonă pentru a filma Cold Mountain, un film premiat cu Oscar. Kevin Costner a ajuns în 2011 în aceeași frumoasă regiune a Transilvaniei pentru a filma mini-seria western Hatfields and McCoys. Producția cu pricina, la care Costner a ocupat și rolul de regizor nu doar actor principal, i-a adus vedetei Globul de Aur în 2013. La momentul cu pricina, în timpul discursului ținut la Beverly Hilton din Los Angeles a și mulțumit României pentru modul în care a fost primit.
De această dată, este vorba de Dragonheart Vengeance, cel mai nou episod dintr-o serie fantastică. Filmat în noiembrie 2018, filmul a ajuns să fie disponibil pe Netflix, dar, din păcate, nu îl găsești și în catalogul din România al serviciului de streaming. Cel mai probabil, acest lucru se va remedia în curând, dacă nu-l descarci de pe alte platforme între timp.
A cincea peliculă din seria Dragonheart, filmul este o creație de acțiune/aventură cu dragoni, umor și alte elemente care trădează faptul că a fost gândit pentru întreaga familie. Producția a implicat aproximativ 500 de figuranți brașoveni, de la copii la bătrâni aleși în diverse roluri.
În această parte a seriei, Lukas, un tânăr fermier a cărui familie este ucisă de un grup de sălbatici din mediul rural, începe o căutare epică de răzbunare, formând un trio cu un dragon maiestuos și un mercenar. Pelicula ar fi trebuit să fie lansată încă din martie 2019, însă producătorii au mai amânat momentul până la finalul anului trecut.