Vești proaste pentru români, la iarnă: de ce am putea rămâne fără gaz, când este frigul mai mare
Temperaturile au început deja să scadă în diferite colțuri ale României. Mulți români au pornit centralele, dar dezastrul începe abia în cazul temperaturilor extreme, iar experții vin cu un avertisment important.
Volker Raffel este CEO-ul E.ON România și, din această poziție, într-un interviu acordat celor de la Agerpres, a atras atenția asupra unui potențial dezastru pentru piața autohtonă. Deși țara noastră are o lungă tradiție când vine vorba de temperaturi extreme pe timp de iarnă, cei mai mulți furnizori nu au depozite de gaze suficiente pentru o perioadă de frig mai îndelungă.
Mai mult decât atât, nici măcar mecanismele eficiente de import nu au fost încă finalizate. Cu alte cuvinte, încă nu știm de unde vom lua gazul, când, în mod inevitabil vom avea nevoie de el. În teorie, această sarcină cade pe Guvernul României și pe Transgaz, dar au avut alte griji.
E.ON stă un pic mai bine
Oficialul E.ON a insistat în același interviu că gigantul pe care îl reprezintă are depozite suficiente pentru a-și alimenta consumatorii pe parcursul iernii, dar este pesimist că aceasta este realitatea din întreaga piață autohtonă.
Dintr-un punct de vedere, există și motive să fim optimiști, dar ajutorul trebuie să vină de la Uniunea Europeană, iar acolo, de asemenea, există numeroase variabile. Ca referință oficialii de la Bruxelles lucrează la implementarea unei strategii unice pentru aprovizionarea cu gaze a tututor statelor din spațiul comunitar.
Din această poziție, printr-o voce comună, va negocia importurile, cel mai probabil, cu Gazprom, compania energetică de stat a Rusiei. Discuțiile pe acest subiect cu Vladimir Putin sunt însă la început.
În cazul în care această explicație ”îți ține de cald”, Volker Raffel a insistat pe faptul că această criză de energie este la nivel european. România nu este ”privilegiată”. ”În piaţa de energie se întâmplă ceea ce se întâmplă în toată Europa. Toată Europa sau chiar toată lumea se confruntă cu un deficit de energie acum, iar acest lucru se întâmplă din mai multe motive. Este vorba de lipsa investiţiilor din trecut, de faptul că multe ţări renunţă la centralele nucleare, aşa cum face ţara mea (Germania – n.r.), sau la cele pe cărbune. Deci este o penurie din ce în ce mai mare şi trebuie să plătim din ce în ce mai mult pentru energie acum. Este o provocare pentru toţi, eu asta văd. Este la fel în toate ţările europene, în acest moment.”, a explicat șeful E.ON.