Vești proaste pentru Dacia: criza continuă
Criza microcipurilor a afectat mai multe domenii, inclusiv industria auto. Printre cele mai des menționate cauze ale acesteia sunt pandemia Covid-19 care încă își face simțită prezența, managementul deficitar și sancțiunile impuse Chinei de către SUA.
Pandemia de Covid-19 s-a manifestat nu doar în domeniul sănătății, ci al întregii economii la nivel global. Majoritatea țărilor și companiilor au trecut printr-o rapidă și forțată digitalizare ceea ce a sporit cererea globală pentru pc-uri, tablete și dispozitive mobile. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea oamenilor și-au desfășurat activitatea de acasă.
În ceea ce privește managementul defectuos, în al doilea trimestru din 2020, producția la nivel global s-a oprit. Din frică pentru viitorul lor economic, producătorii auto și-au anulat comenzile în curs de procesare, inclusiv pentru microcipuri. Acest fapt a împins companiile tehnologice să se reorienteze către piețele active.
Al treilea motiv pentru actuala criză este de natură socio-politică. SUA a impus Chinei sancțiuni privind tehnologia 5G. Astfel, gigantul chinez Huawei a plasat comenzi uriașe pentru microcipuri, ceea ce, coroborat cu cererea aflată deja în creșterem a dus la crearea unor liste de așteptare imense.
Ce s-a întâmplat la Dacia
România se numără și ea printre victimele crizei microcipurilor. Reprezentantul cel mai notabil al industriei auto-moto românești, Dacia, se confruntă cu potențiale probleme financiare.
Potrivit reprezentanților Direcției de Comunicare Dacia „de la debutul crizei de piese, activitatea uzinei Vehicule de la Mioveni a fost întreruptă 25 de zile. Lipsa componentelor electronice continuă să afecteze industria auto, inclusiv Dacia. Depunem toate eforturile pentru a limita impactul asupra producției și lucrăm într-un ritm susținut cu furnizorii noștri. Avem celule de criză la nivelul direcțiilor de Supply Chain și Achiziții și implementăm toate măsurile adecvate“.
În cifre, acest comunicat se traduce prin pierderi de aproximativ 500 milioane EUR, deoarece în cele 25 de zile fără activitate s-ar fi putut produce 32.500 de mașini, la un preț mediu de 15.000 EUR cu TVA, potrivit calculelor Ziarului Financiar.
Rămâne de văzut care va fi impactul unui posibil val patru de infectări.