20 sept. 2021 | 12:35

Unde dai de carnet în România, ca să-l și iei: discrepanțele de promovare pentru șoferi sunt incredibile

ACTUALITATE
Unde dai de carnet în România, ca să-l și iei: discrepanțele de promovare pentru șoferi sunt incredibile

Dacă vrei să iei permisul de conducere ar trebui să faci școala de șoferi și să susții examenul în anumite județe. De ce? Pentru că rata de promovabilitate la proba practică este cu mult mai ridicată față de alte zone ale țării. Iată unde poți să dai de carnet fără griji.

Astfel, conform datelor MAI analizate de Profit.ro, județele cu cea mai ridicată rată de trecere a probei practice pentru obținerea permisului sunt Brăila, cu aproape 80% dintre candidați, precum și Vâlcea, Satu-Mare, Botoșani și Caraș-Severin, toate cu peste 70% promovabilitate la traseu.

Pe de altă parte, în Iași, Argeș și Sibiu, rata de succes la proba practică este de 33-34%, cea mai scăzută din țară. În București, proba traseului este promovată de 54% dintre cei care ajung să o susțină, iar sala de 54,8%.

Așadar, traseul poate fi promovat mult mai ușor în unele județe comparativ cu altele. Motivele pentru care unii trec mai ușor proba practică ar putea fi traficul, serviciile școlilor de șoferi în ceea ce privește pregătirea practică sau chiar atitudinea mai indulgentă a examinatorilor.

Cu toate acestea, chiar dacă la proba practică promovabilitatea variază între 32,84% (Sibiu) și 78,87% (Brăila), la cea teoretică intervalul este unul mai redus. Extremele sunt Covasna, cu promovare de 41,48%, și Vaslui, cu 57,52%.

Greșeala la volan care-i lasă pe șoferii români fără permis. Peste 5.000 conducători auto, fără carnet

În perioada 6-12 septembrie, polițiștii rutieri au desfășurat o amplă acțiune de control în rândul șoferilor din România. Din nefericire, peste 5.000 de persoane au rămas fără carnet de conducere, cele mai multe dintre sancțiuni fiind acordate pentru consumul de alcool la volan.

Mai exact, 5.138 de permise de conducere au fost reținute de oamenii legii, în toată țara.

Conform unei informări oficiale a autorităților, se pare că majoritatea românilor rămași pietoni au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Din păcate, consumul de băuturi alcoolice la volan reprezinta una dintre cauzele principale care stau la baza accidentelor rutiere soldate cu victime pe drumurile publice din țara noastră.