07 apr. 2021 | 08:30

Un test clinic cu vaccinul AstraZeneca, întrerupt: motivul Universității Oxford pentru decizia radicală

ACTUALITATE
Un test clinic cu vaccinul AstraZeneca, întrerupt: motivul Universității Oxford pentru decizia radicală

Problemele de imagine ale vaccinului AstraZeneca nu încetează să apară, la fiecare câteva zile. Cea mai recentă veste proastă referitoare la soluția de imunizare are legătură cu întreruperea unui test clinic.

La momentul de față, cea mai mare problemă cu care se confruntă companiile producătoare de vaccinuri are legătură cu imunizarea minorilor. Abia acum au început testele pe copii, în contextul în care, majoritatea vaccinurilor au fost experimentate doar pe persoane peste 16 sau 18 ani și tot lor le-a fost și administrat, când a început campania mondială de vaccinare.

Din păcate pentru britanici, Universitatea din Oxford a întrerupt administrarea vaccinului anti-Covid pe care l-a dezvoltat împreună cu AstraZeneca într-un mic studiu clinic care vizează testarea serului la copii și adolescenți. Decizia a fost luată pentru a aștepta mai multe informații despre problemele rare de coagulare a sângelui la adulții care l-au primit, a relatat marți Wall Street Journal.

Ca referință, studiul pediatric condus de Oxford a început la jumătatea lunii februarie și are ca scop testarea vaccinului la peste 200 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani. Un purtător de cuvânt al Oxford a atras atenția asupra faptului că nu au apărut probleme de siguranță în cadrul testului efectiv, dar că decizia de întrerupere a fost luată preventiv, ca o consecință a îngrijorărilor din spațiul public pe marginea vaccinului AstraZeneca.

Totul a plecat de la problemele rare de coagulare la adulți. Acestea au declanșat alte evaluări de reglementare în Marea Britanie și Europa pentru a investiga orice potențială legătură cu vaccinul.

În final, se dorește în mod evident reluarea testelor, dar Oxford așteaptă la această oră obținerea mai multor informații de la autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie, înainte de a continua administrarea vaccinului copiilor sau adolescenților în cadrul studiului pediatric, a spus purtătorul de cuvânt.

Anunțul a fost făcut la câteva ore după ce un oficial EMA a spus că există o legătură clară între vaccinul AstraZeneca și trombozele care au făcut valuri în ultima lună. În același timp, însă, investigațiile continuă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele