Uber vine cu schimbări în cadrul aplicației: beneficiul adus clienților

Uber vine cu schimbări în cadrul aplicației: beneficiul adus clienților

Unul dintre cele mai utilizate servicii de transport din lume, Uber vine cu schimbări în cadrul aplicației. Clienții vor putea beneficia în acest fel de îmbunătățiri ale hărții din serviciul de călătorie.

Cea mai mare actualizare va fi la punctele de preluare. Pasagerii vor vedea mai clar dacă locul de preluare se află pe partea stângă sau dreaptă a străzii. Pentru șoferi, acesta va fi, de asemenea, un lucru benefic, astfel încât va ști de unde unde anume așteaptă pasagerul, astfel că poate conduce exact în punctul respectiv.

Anterior acestei actualizări, de multe ori, pin-ul de pe hartă era așezat în mijlocul drumului. Atât pasagerii, cât și șoferii vor obține, de asemenea, puncte de localizare mai detaliate. În loc să oferi doar adresa, caseta neagră din partea de sus a aplicației va oferi repere sau descrieri din apropiere.

În timp ce lucra la aceste schimbări, Uber a identificat cele mai dificile locuri de preluare din SUA. Acestea sunt locuri care au timp de așteptare mai lung decât era preconizat anterior sau în care pinul cade de obicei în mijlocul sau partea greșită a străzii.

Unele dintre cele mai dificile pick-up-uri pe care Uber a lucrat pentru a le îmbunătăți sunt:

  • Cloud Gate (alias sculptura Bean) din Chicago;
  • Parcul Jefferson Square din San Francisco;
  • Hotel Loews Regency din New York;
  • Cercul Sherman din Washington, D.C. ;
  • Centrul comercial Westchester din Miami.

Noile schimbări ale Uber sunt momentan valabile doar în SUA

Aceste actualizări sunt lansate pentru toți șoferii și pasagerii americani până la sfârșitul lunii, pentru a face pickup-urile mai puțin confuze și pentru a reduce timpul pierdut. Totodată, sunt implementate pentru a evita acel apel telefonic între șofer și pasager care încearcă să se regăsească.

Uber lucrează, de asemenea, la alte câteva îmbunătățiri ale hărții pentru șoferi, inclusiv îndrumări de navigație optimizate pentru a prelua pasagerii în funcție de orice parte a străzii pe care o așteaptă.

O altă actualizare mult așteptată a hărților pentru șoferi este reprezentată de opțiunile alternative de traseu. În prezent, șoferilor li se oferă un set de indicații și atât. Până la sfârșitul acestui an li se vor prezenta mai multe opțiuni de rutare cu ETA similare. În curând șoferii își pot alege modalitatea preferată de a ajunge undeva.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: