01 dec. 2021 | 13:56

Tu știi ce pui pe masă, de Sărbători? Am ajuns să consumăm numai importuri

ACTUALITATE
Tu știi ce pui pe masă, de Sărbători? Am ajuns să consumăm numai importuri

România a ajuns să fie dependentă de importuri și când vine vorba despre banala carne de porc. Anul acesta, de Sărbători, vom pune pe masă carne adusă din toate colțurile lumii și doar o cantitate infimă va veni de la producătorii noștri locali.

Președintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi, susține că aproximativ 80% din carnea de porc din galantare va proveni din import.

„Piaţa cărnii de porc este tipică apropierii sărbătorilor, este ruptă în două. Este piaţa noastră, a fermelor comerciale care sunt autorizate sanitar-veterinar şi care ne vindem animalele în viu către abatoare şi cealaltă piaţă, cea a micului crescător, care are contact direct cu cumpărătorul.

Exact din aceste motive noi nu reuşim să vindem către abatoare cu mai mult de 6 lei/kilogram în viu, iar pe piaţa cealaltă kilogramul este dublu sau aproape triplu. Preconizăm că aproximativ 80% din carnea care se va găsi în comerţul modern în galantare va proveni din importuri”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi.

Oficialul mai susține că ANSVSA promite de trei ani că o să adopte măsuri astfel încât să nu mai poată fi făcute vânzări de porci şi carne de porci pe aceste platforme, însă oamenii sunt destul de inventivi şi ingenioşi şi folosesc expresii foarte interesante pentru a înlocui cuvântul porc sau expresia carne de porc în tot felul de ghiduşii, dar care sunt străvezii şi evident că oricine înţelege despre ce e vorba, chiar dacă nu sunt pronunţate cuvintele respective.

„Realitatea este că fenomenul nu a fost nici pe departe ţinut sub control. Vorbim şi de riscul pe care şi-l asumă cei care achiziţionează, pentru că în mod normal nu ar trebui să se vândă animale sau carne fără avizul unui medic veterinar. Din acest punct de vedere avem o concurenţă neloială. Vindem carnea de porc în viu la 6 lei/kg, dar în acelaşi timp plătim şi taxe şi impozite pe vânzările respective”, avertizează Ladoşi.

Producătorii noștri locali au mari probleme

Oficialul mai atrage atenția asupra faptului că fermiernii noștri se confruntă cu pesta porcină africană în rândul animalelor lor, motiv pentru care consumul intern nu prea poate fi asigurat.

„Din păcate, acoperim destul de puţin din consumul intern din cauza pestei porcine africane, doar în lunile care s-au scurs în acest an au fost eutanasiate 600.000 de animale care ar fi trebuit să ajungă acum, în perioada Sărbătorilor, în galantare, iar acest lucru a condus la o reducere semnificativă a sacrificărilor lunare în abatoarele autorizate.

Dacă anterior aveam undeva la 80.000 de porci sacrificaţi într-o săptămână în România, acum s-a ajuns la 65.000 de porci. Aceasta se vede mai ales în importuri”, a spus el.

Totuși, numărul focarelor a scăzut radical în ultimul an. La nivel naţional au fost stinse 1.240 de focare, cele mai multe în judeţele Tulcea (566), Brăila (136), Ialomiţa (132) şi Călăraşi (104). Până la data publicării acestui raport al ANSVSA, au fost despăgubiți 8774 de proprietari, iar valoare totală a plăților efectuate către ei este de 252,22 milioane de lei.

Primele cazuri de pestă porcină au fost semnalate în județul satul mare, pe 31 iulie 2017. Oficialii ANSVSA monitorizează în permanență evoluția bolii, dar situația este una foarte dificilă și, dintr-un punct de vedere, fără precedent pentru țara noastră. Examenele clinice și de laborator împreună cu o serie de alte măsuri și acțiuni facilitează însă în continuare scăderea numărului de cazuri. „Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii”, susţin reprezentanţii ANSVSA.