16 aug. 2021 | 07:30

Trailerul la Reminiscence care te are pe tine în rolul principal, prin deepfake: cum este posibil

ACTUALITATE
Trailerul la Reminiscence care te are pe tine în rolul principal, prin deepfake: cum este posibil

Cel mai nou film cu Hugh Jackman este intitulat Reminiscence, iar producătorii de la Warner Bros. s-au gândit la o soluție foarte creativă pentru a-l promova. Au lansat un trailer care te include și pe tine, cu ajutorul tehnologiei deepfake.

În cazul în care ți-ai dorit vreodată să te vezi pe tine în același cadru dintr-un film cu Hugh Jackman, acum ai această posibilitate, printr-un efort creativ de marketing din jurul noul lung metraj cu buget mare de la Warner Bros.. Intitulat Reminiscence, filmul este despre amintiri, melancolie și efectele negative ale unei vieți ancorate în trecut. În mod previzibil, este un SF spectaculos.

reminiscence hugh jackman

Tu și Hugh Jackman în trailerul la Reminiscence

Cel mai nou proiect de promovare pentru Reminiscence este ascuns în spatele acestui website cu un nume de domeniu destuld e neobișnuit, dacă nu ai nicio idee despre ce este vorba în film. Începi prin a-ți tasta numele mic, a adăuga o poză cu tine în care simți că arați mai bine și a răspunde la câteva întrebări simple. Mecanismul este unul cât se poate de prietenos, iar în câteva momente este creat automat un clip de 35 de secunde cu tine în rolul principal.

Îl poți descărca, în mod previzibil, iar dacă ți se pare că ai o poză cu tine care se potrivește mai bine pentru deepfake, poți apăsa în orice moment pe Start Over (Începe de la început).

Acest proiect de promovare a fost posibil cu ajutorul unui startup media intitulat D-ID, conform datelor obținute de Protocol. D-ID a început, în aparență, prin dezvoltarea de tehnologii menite să protejeze oamenii obișnuiți de sistem de recunoaștere facială. Ulterior a realizat că aceeași tehnologie poate fi utilizată pentru a optimiza creații video de tip deepfake.

În mod previzibil, tehnologia din spatele acestui clip nu este perfectă și s-ar putea bucura de îmbunătățiri semnificative. Asta nu înseamnă însă că nu merită încercată.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele