Toți șoferii trebuie să știe: noua taxă auto, aproape inevitabilă. Vine direct de la Bruxelles
Deși au existat mai multe tentative nereușite pentru implementarea unei taxe auto sau taxe de poluare pe teritoriul României, cea mai nouă inițiativă vine de la Bruxelles și este aproape imposibil să-i fie contestată legalitatea.
În ultimul deceniu, românii au plătit taxă de prima înmatriculare, taxă de poluare, timbru de mediu și nu numai. Acelea au fost anulate între timp, dar sunt șanse mare să fie înlocuite cu una nou, conform datelor oferite de ministrul Mediului, în conformitate cu recomandările Comisiei Europene.
„Interdicţiile sunt foarte greu de justificat din punct de vedere juridic. România a pierdut procese la Curtea Europeană de Justiţie pe taxa auto tocmai pentru că ele, juridic, nu au fost fundamentate cum trebuie. Eu sunt adeptul programelor de susţinere pentru proprietarii de maşini şi în contrapartidă să existe poate un alt tip de aplicare a impozitelor locale în cazul acelor maşini (vechi, n.r.). Ele trebuie să vină, din punctul meu de vedere, în paralel. Trebuie să creăm alternative pentru cetăţeni, nu numai sancţiuni şi impozitări mai mari”, a afirmat Tanczos Barna.
Practic, oficialul insistă pe faptul că există o problemă cu numărul masiv de mașini vechi aflate în circulație în România și că se vor face eforturi pentru a încuraja înlocuirea lor. Taxarea nu este unica soluție în acest sens.
Ministrul Mediului a atras atenția că o măsură privind maşinile mai vechi de 15 ani va fi implementată probabil în cel mai scurt timp, în condiţiile în care inclusiv responsabilii de la Bruxelles insistă pentru măsuri destinate reducerii vârstei parcului auto. „Inclusiv Comisia Europeană ne forţează să luăm măsuri pentru reducerea vârstei parcului auto. Este o decizie asumată la nivelul Guvernului, odată cu negocierea PNRR (planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – n. r.). Comisia ne-a recomandat să găsim o soluţie pentru maşinile mai vechi de 15 ani”, a precizat ministrul Mediului.
Momentan, nu a fost bătută în cuie noua taxă, dar opinia experților în domeniu este că nu mai durează mult până va fi introdusă. Important este însă să nu lase loc de contestații, pentru a provoca un nou haos, cum s-a întâmplat în trecut. ”Un instrument cu un potenţial foarte ridicat, dar insuficient utilizat, este impozitul auto anual care trebuie reaşezat pe principii de mediu”, declara cu ceva timp în urmă Daniel Anghel, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică PwC România. Cel mai probabil, vom discuta de o taxare în două etape, una la prima înmatriculare și o adoua anuală, sub forma impozitului la mașină care va varia în funcție de normele Euro ale autoturismului și emisiile de dioxid de carbon.