27 ian. 2021 | 15:41

Toți cei care au cont și card bancar trebuie să afle: vorbim de miliarde de lei. S-a aflat chiar acum

CHESTII
Toți cei care au cont și card bancar trebuie să afle: vorbim de miliarde de lei. S-a aflat chiar acum

Un bilanț aparte, pentru 2020, arată ce s-a întâmplat cu aproape trei milioane de carduri. Cifrele s-ar putea să te facă să crezi că-i vorba de altă țară, dar nu, e vorba despre România. Iată despre ce e vorba.

Cei mai mulți români au carduri de debit pe care își și primesc salariul. Dar o bună parte din populație a făcut pasul și către cele de credit. Le recunoști cel mai des sub numele „card de cumpărături”. Un bilanț parțial, pe primele nouă luni din 2020, arată că tranzacţiile cu cardul de credit au ajuns  la 9,9 miliarde de lei. E impresionant, dar e, totuși, o scădere cu 1,5% față de 2019.

Scăderea e un pic surprinzătoare, deoarece majoritatea activităților, în anul precedent, s-au derulat online. Ca număr de carduri, în circulație, în septembrie 2020 erau emise 2,89 milioane, conform ZF. Totuși, în ultimii şase ani cumpărăturile cu cardul s-au dublat.

Ritmul de creştere al operaţiunilor cu cardurile de credit pe întregul an 2019 a fost de 17,6%, comparabil cu avansul înregistrat în anul 2018.

La ce să fii atent când ai un card de credit (card de cumpărături)

Cardul de credit poate reprezenta o variantă extrem de atractivă în perioade mai dificile, în care ai nevoie de bani rapid pentru a te pune pe picioare sau pentru a face achizițiile dorite. Numai că această formă de creditare vine la pachet și cu niște capcane, de care trebuie să te ferești.

Cele mai bune soluții sunt cele care vin cu cele mai mcii dobânzi, dar şi cea mai mare sumă pentru cheltuieli şi bineînţeles cea mai mare perioadă de graţie (perioadă în care poţi rambursa suma cheltuită fără să plăteşti nici o dobândă). Sunt principalele puncte de care trebuie să ții cont atunci când alegi de la care te împrumuți.

Ce trebuie să reții? – cardul de credit sau de cumpărături este flexibil, plin de facilități și foarte avantajos dacă sunt respectate cu strictețe indicațiile de utilizare. În caz contrar, împrumutul devine costisitor, dobânzile fiind mai mult decât duble decât în cazul unui credit de consum. Ai detalii despre acestea aici, la pachet cu ce comisioane practică băncile.