Top 10 cele mai sângeroase femei din istorie. Ce româncă e pe listă
De-a lungul istoriei, printre criminalii cu sânge rece care au îngrozit oamenii de rând se numără și femei. Acestea s-au dovedit, în unele cazuri, mai periculoase și mai crude decât bărbații.
Topul celor mai sângeroase femei
În cele ce urmează vei descoperi care au fost cele mai sângeroase femei din istorie. Detaliile despre acestea, pot fi considerate șocante de unii dintre voi.
10. Beverly Allitt, născută în octombrie 1968, este una din cele mai cunoscute criminale din Marea Britanie. Mai este cunoscută și sub numele de ”Îngerul morții”. În timp ce lucra ca asistentă la pediatrie, a ucis 4 copii și a rănit alți 5. I-a injectat cu insulina și potasiu pentru a le provoca stop cardiac. Femeia ar fi suferit de sindromul Munchausen și acesta este motivul pentru care nu avea o motivație a faptelor sale.
9. Katherine Knight s-a născut în anul 1956 și este prima femeie din Australia condamnată la închisoare pe viaţă. Aceasta anul 2000 și și-a ucis soțul într-un mod extrem de violent. L-a omorât cu 37 de lovituri de cuțit, l-a jupuit și apoi l-a decapitat. Câteva bucăți din corpul lui au fost gătite alături de legume, urmând să ajungă cina copiilor. Din fericire, poliția a ajuns la reședința femeii înainte ca familia ei să ajungă acasă.
8. Irma Grese a trăit între anii 1923 și 1945, fiind cunoscută și ca ”Frumoasa Bestie”. La vârsta de 20 de ani, a fost transferată la Auschwitz – Birkenau. A fost cea mai tânără femeie care a condus un lagăr de concentrare nazist. Adora să tortureze în fel și chip deținuții. Folosea tehnici lipsite de milă, de la biciuire până la închiderea în cuști. Obișnuia să aleagă personal victimele care urmau să intre în camerele de gazare. A fost condamnată de crime împotriva umanităţii şi executată la 13 decembrie 1945.
7. Vera Renczi, care s-a născut în anul 1903 și a cărei dată a morții nu se cunoaște, s-a născut la București. A petrecut o bună perioadă a vieții în Berkerekul Mare, azi în Serbia. Era îmbrăcată în negru mereu și toți amanții pe care îi atrăgea, dispăreau. Soția unuia dintre cei dispăruți a insistat ca poliția să descindă în reședința Văduvei Negre a României. L-a subsol au fost găsite 35 de sicrie de zinc, cu toţi cei care trecuseră prin patul criminalei. În unul din sicrie, poliția a descoperit cadavrul unui băiat de 10 ani. Era fiul Verei! Acesta aflase secretul mamei sale și a fost ucis cu arsenis. Toate victimele fuseseră otrăvite cu aceeași substanță. A fost condamnată la închisoare pe viată, unde a și murit în secret.
6. Belle Gunness, între anii 1859 și 1908, este cunoscută drept una dintre cele mai periculoase femei din istoria Statelor Unite ale Americii. Nu se știe cu exactitate câte persoane a ucis, de-a lungul vieții sale. Se vehiculează că ar fi omorât între 20 şi 40 de persoane, printre care cei doi soţi şi cei trei copii. În urma faptelor sale, Belle încasa asigurările de viață, precum și moștenirile. Ca nimeni să nu o prindă, ucidea orice potențial martor. Nu a fost judecată și a murit din cauze necunoscute, la vârsta de 48 de ani.
Cine a fost Bloody Mary
5. Lucrezia Borgia a trăit în perioada 18 aprilie 1480 și 24 iunie 1519. A făcut parte din una dintre cele mai controversate familii de la acea vreme. Numele Borgia are conotații negative de-a lungul istoriei. Familia Borgia a fost faimoasă pentru înşelăciuni, asasinări, corupţie, perversiuni sexuale şi nu numai. Lucrezia a fost căsătorită de 3 ori, de fiecare dată pentru interesele familiei sale, nu din iubire. Aceasta a fost extrem de influentă între fețele bisericii de la acea vreme. A fost chiar pictată în timp ce stătea pe scaunul papal. Este cunoscută pentru inelul special pe care îl purta. În acesta avea ascunsă otrava pe care o turna în paharele oricui îi displăcea.
4. Caterina de Medici a trăit și ea în perioada13 aprilie 1519 – 5 ianuarie 1589. Aparținând unei familii de nobili italieni, ajunge regină după ce s-a căsătorit cu regele Franţei, Henry al II-lea. Cât timp soțul ei a domnit, nu a avut mare influență; apoi fiii ei, Charles al IX lea şi Henry al III lea, o ajută să preia țara. Și-a trăit viața după principiile machiavellice, luptând împotriva protestanţilor, a hughenoţilor. A atins punctul culminant în Masacrul din Ziua Sfântului Bartolomeu, atunci când regele Charles al Ix lea a dat ordinul: ”Omorâţi-i pe toţi!” Măcelul a durat aproape o lună, din august până în septembrie, iar hughenoţii au fost ucişi în masă. Catherina e învinuită si de moartea Jeannei d Albret, regina Navarrei.
3. Isabella de Castillia este cunoscută la catolici drept ”slujitoarea Domnului”. Dar în istorie a rămas drept una dintre cele mai crude femei. Alături de soțul ei, Ferdinand al II-lea de Aragon, pune bazele Inchiziţiei spaniole. Această instituţie ecleziastică era mult mai crudă decât inchiziţia papală. Și-a concentrat acțiunile împotriva evreilor și musulmanilor, care erau torturați în cele mai oribile moduri, iar apoi uciși. Orice lucru lăsat în urmă era împărţit între Coroană şi Biserică.
2. Regina Maria I a Angliei a trăit în perioada februarie 1516 – noiembrie 1558. I se mai spunea Maria I sau Maria Tudor, și a fost fiica regelui Henric al VIII-lea si a Caterinei de Aragon. Al 4-lea monarh din casa Tudorilor a fost cunoscută pentru cruzimea ei faţă de protestanţi. A convertit Anglia la Catolicism prin uciderea aproape în întregime a liderilor preotestanți și a unei mari părți din enoriași. A fost atât de crudă și întunecată la suflet, încât oamenii au poreclit-o Bloody Mary.
1. Elisabetta de Bathory a trăit între august 1560 și august 1614, fiind o contesa unguroaică, supranumită contesa Dracula. Alături de alte 4 femei, au torturat prin muşcare, înţepare, tăiere, bătaie, ardere si au ucis aproximativ 300 de fete şi femei tinere. Victimele erau alese din rândul familiilor sărace și erau atrase în capcană prin minciună. Li se promitea un trai mai bun la castelul Čachtice unde locuia Elisabeta. Un zvon spune că Elisabeta făcea baie în sângele victimelor, în speranța că va rămâne tânără mai mult timp.