Testarea pentru noile tulpinii de coronavirus, mai deșteaptă ca niciodată: cercetătorii britanici au făcut un anunț important

Testarea pentru noile tulpinii de coronavirus, mai deșteaptă ca niciodată: cercetătorii britanici au făcut un anunț important

Pe întregul mapamond, numărul tulpinilor active de Covid-19 este destul de mare. Din păcate, metodologia pentru a testa prezența unei eventuale infecții în organism nu este cea mai eficientă. Cercetătorii britanici au făcut însă o descoperire importantă în acest sens.

Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au dezvoltat teste de anticorpi inovatoare. Acestea pot detecta dacă oamenii au fost expuşi la noi variante ale coronavirusului, relatează marţi dpa. Cercetători au declarat că noile teste pot detecta răspunsuri la anticorpi în cazul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 cu o precizie de peste 98% şi specificitate de 100%, spre deosebire de cele disponibile în prezent care au o precizie în jur de 60-93% şi nu pot diferenţia între variante unice.

Scopul noilor teste este de a avea o imagine mult mai clară a răspândirii noilor tulpini variate în comunitate. Ca referință, variantele alfa și delta au fost identificate pentru prima dată în Kent și în India, dar nu știm exact cât de răspândite sunt, în Regatul Unit sau pe întregul mapamond. Testele au potențialul de ”a schimba semnificativ traiectoria recuperării” din pandemie.

O altă informație relevantă ține de faptul că noile teste sunt capabile să măsoare imunitate pe termen lung a unei persoane. Îți poate spune, de exemplu, dacă imunitate pe care o ai este dobândită prin vaccinare sau este rezultatul unei expuneri anterioare la infecție. Tot așa, poți afla cu o precizie mare cât durează imunitatea dobândită prin imunizare și cât de eficient este respectivul vaccin care ți-a fost administrat împotriva noilor variante ale virusului.

Testele au fost dezvoltate de Universitatea din Aberdeen în colaborare cu grupul de biotehnologie Vertebrate Antibodies Ltd şi NHS Grampian.”Testele corecte ale anticorpilor vor deveni din ce în ce mai importante în gestionarea pandemiei şi aceasta este o tehnologie cu adevărat inovatoare, cu potenţialul de a schimba dramatic traiectoria redresării globale în urma pandemiei”, a explicat profesorul Mirela Delibegovic, de la Universitatea din Aberdeen şi conducător al proiectului.

”Pe măsură ce trecem prin pandemie, constatăm că virusul suferă mutaţii în variante mai transmisibile, cum ar fi varianta Delta, variante care au un impact negativ asupra performanţei vaccinului şi, în general, asupra imunităţii. Testele disponibile în prezent nu pot detecta aceste variante”, a adăugat Mirela Delibegovic.

”Privind înainte, discuţiile sunt deja în desfăşurare pentru a explora o posibilă lansare a testelor la NHS, care sperăm să se întâmple curând”, a concluzionat profesorul Delibegovic. Ea a lucrat alături de parteneri din industrie, Vertebrate Anticorpi Ltd şi colegii din NHS Grampian pentru a dezvolta noi teste folosind tehnologia inovatoare a anticorpilor cunoscută sub numele de EpitoGen.

Citește și: