05 mai 2021 | 14:00

Tehnologia inovatoare care poate salva mii de vieți. Diagnostichează și tratează de cinci ori mai rapid decât tehnicile tradiționale

ACTUALITATE
Tehnologia inovatoare care poate salva mii de vieți. Diagnostichează și tratează de cinci ori mai rapid decât tehnicile tradiționale

HeartFlow este o tehnologie inovatoare care poate salva o sută de mii de vieți. Tehnologia 3D poate ajuta pacienții să fie diagnosticați și tratați de cinci ori mai rapid. Iată în ce țară a fost deja lansată.

Marea Britanie a aprobat această tehnologie revoluționară care poate să ajute până la o sută de mii de persoane cu probleme cu inima. Cum funcționează? Foarte simplu: o tomografie transformată într-o imagine 3D va ajuta doctorii la punerea unui diagnostic, conform site-ului companiei.

Tehnologia a fost aprobată în UK

Tehnologia se numește HeartFlow și a fost aprobată de Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie. Doar 20 de minute vor fi necesare pentru ca medicul pentru a pune un diagnostic cu ajutorul imaginilor 3D redate de această tehnologie.

Până acum, un astfel de diagnostic necesita o metodă invazivă care dura mai mult timp. Cu ajutorul diagnosticului, pacienții vor putea fi tratați prin intervenție chirurgicală, medicamentație sau plasarea unui stent.

Faptul că dintr-o dată ai ceva noninvaziv care îți oferă anatomia și, pe lângă asta, ai componenta fiziologică care a fost inspirată și validată de presiune, a fost precum descoperirea Sfântului Graal”, a declarat Patrick Serruys, profssor la Imperial College.

Tehnologia HeartFlow există de câțiva ani, însă a fost folosită doar în anumite cazuri. Beneficiile sunt însă uriașe. Spre exemplu, Tammy, o femeie din Marea Britanie, care a ajuns pe patul de spital, avea investigațiile perfect în regulă. Dar, după ce medicii au transformat tomografia în imagine 3D, și-au dat seama că avea o arteră coronară blocată.

Editarea genetică poate vindeca inima după un atac de cord

O echipă de cercetători de la Institutul de Cercetare Cardiacă Victor Chang din Sydney a identificat gena din peștele zebră despre care spun că ar putea permite inimilor umane să se repare într-o zi după un atac de cord.

Această genă permite celulelor din inimă să se împartă și să se înmulțească, „rezultând regenerarea completă și vindecarea mușchilor inimii deteriorate”, potrivit unui comunicat de presă despre lucrare.

În timp ce cercetătorii erau intrigați de ceva timp de capacitatea incredibilă a peștilor zebră, acum au descoperit cum funcționează și cu ce genă sunt legați, așa cum este detaliat într-o nouă lucrare publicată în revista Science.