Țările sărace, mai sărace ca niciodată și invers: efectele economice ale pandemiei, sub reflector

Țările sărace, mai sărace ca niciodată și invers: efectele economice ale pandemiei, sub reflector

Uniunea Europeană se află într-o situația foarte delicată de la începutul pandemiei. Pe de o parte, încearcă să ofere ajutoare financiare semnificative. Pe de altă parte, vine cu niște pretenții pe care nu toți șefi de stat le tolerează.

Chiar dacă pandemia este departe de a se fi încheiat, țările Uniunii Europene trebuie să facă eforturi pentru o relansare eficientă a economiei, într-un ritm cât mai alert. Dacă nu, încrederea în rolul UE va scade, iar țările sărace vor ajunge să sufere și mai mult. În teorie, planul de relansare de care se discută în ultimul an ar trebui să faciliteze acest proces. În practică, este un pic mai complicat. Acest avertisment vine de la OECD sau Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare.

Consecințele economice ale pandemiei

„Criza ar putea lăsa cicatrici şi redeschide răni vechi”, susţine OECD într-un raport cu privire la impactul Covid-19 asupra vechiului continent. Ca referință, OECD a fost înființată în 1961 și joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 38 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

Membrii OECD insistă asupra faptului că pandemia de coronavirus a afectat în mod inegal statele europene. Pe parcursul crizei medicale, izolările succesive s-au reflectat în efecte dezastruoase pentru sectorul serviciilor. În contextul în care mulți dintre cei care lucrează în acest domeniu sunt persoane cu o calificare redusă sau necalificați, când acea zonă are de suferit, nu durează mult până la o creștere a inegalităților și a sărăciei în interiorului Europei, se arată în același raport.

„Din cauza dependenţei lor puternice de turism şi a numărului ridicat de întreprinderi foarte mici, economiile din sudul UE sunt cele care au înregistrat cea mai puternică scădere a PIB-ului în 2020 ” explică studiul OECD.

Un studiu practic pe marginea opiniei manifestate de autoritatea citată s-a putut vedea în Italia. Aceasta a fost prima țară europeană lovită de pandemie, în februarie 2020. Virusul s-a răspândit rapid în regiunea Lombardia, centrul economic al Italiei. În consecință, PIB-ul țării s-a dus în cap cu nu mai puțin de 8,9% în 2020.

Ca o posibilă soluție, OECD încurajează țările UE să profite de planul european de relansare și reziliență, să folosească cele peste 750 de miliarde de euro pentru investiții în transformarea digitală și tranziția ecologică.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: