Țara din Europa care ar putea amâna a doua doză de vaccin: care-i motivul

Țara din Europa care ar putea amâna a doua doză de vaccin: care-i motivul

Germania, prima economie a Europei, ar putea amâna administrarea celei de-a doua doze de vaccin. Motivul invocat e surprinzător.

Germania se numără printre primele țări din Europa care au început campania de vaccinare, fiind statul care nu a demarat imunizarea în același timp cu celelalte. Chiar și așa, însă, există ceva probleme, iar cea de-a doua doză care ar trebui administrată primelor persoane imunizate ar putea fi amânată.

Ministerul Sănătății cere consultanță în acest sens, pentru a vedea dacă procedura poate fi pusă în practică. Motivul: numărul de doze insuficiente. Se pare că Germania a rămas cu stocuri limitate din vaccinul produs de Pfizer și BioNtech, iar procesul poate fi dat acum peste cap.

Germania ar putea amâna a doua doză de vaccin

Potrivit experților, a doua doză ar trebui administrată în maximum 42 de zile, dar Ministerul Sănătății din Germania ar vrea să prelungeasă acest termen și a întrebat experții dacă acest lucru e posibil. Totul se întâmplă din cauza stocurilor limitate, scrie Reuters.

Ministerul solicită consultanţă din partea unei comisii de vaccinare independente referitor la amânarea administrării celei de-a doua doze după perioada maximă de 42 de zile prevăzută în prezent, având în vedere un demers similar al Marii Britanii, se spune în documentul de o pagină. Ministrul, Jens Spahn, a primit critici de la opozanții său politici, care l-au acuzat că Germania a eşuat în misiunea de a procura suficiente doze de vaccinuri şi a fost prea lentă în a intensifica campania de imunizare naţională.

Cifrele oficiale arată că Germania a vaccinat circa 239.000 de persoane până acum, mai puţin decât cele 1,3 milioane de doze livrate până la sfârşitul anului 2020.

De fapt, Germania, la fel ca Marea Britanie, caută să administreze rapid prima doză de vaccin unui număr cât mai mare persoane, pentru ca aceastea să capete o oarecare imunitate și să amâne pe cât posibil pe a doua până la momentul când stocurile sunt suficiente.

Alte referiri includ recomandarea ca o doză suplimentară, a şasea, să fie extrasă din flacoanele cu vaccinul BioNTech/Pfizer, o practică despre care companiile spun că este fezabilă folosind un ac şi o seringă corespunzătoare şi care a fost permisă în mai multe ţări.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI