10 mart. 2021 | 18:46

Surpriza produsă de Digi în primele luni din 2021: a depășit Vodafone, Orange, Telekom la un capitol important

ACTUALITATE
Surpriza produsă de Digi în primele luni din 2021: a depășit Vodafone, Orange, Telekom la un capitol important

În cazul Digi | RCS-RDS, strategia de câștigare a clienților a fost destul de simplă: abonamente ieftine și trafic mare de date pentru internet. Și în 2021 se dovedește o strategie câștigătoare dintr-un punct de vedere.

Cel mai scump abonament mobil Digi costă doar cinci euro pe lună. Și, în funcție de campania de reduceri, îl poți prinde și mai ieftin. Asta a făcut ca operatorul să crească mai ales când vine vorba de portări.

O statistică din ianuarie arăta că grupul Digi | RCS-RDS, în ultimii 12 ani (de când e activă portarea – n.r.), operatorul a devenit numărul 1 în ceea ce privește portările. A atras în rețea circa 2,4 milioane de numere.

Datele pe ianuarie și februarie arată o menținere pe aceeași poziție.

Câți români au trecut la Digi | RCS-RDS în primele două luni din 2021

În ianuarie, au fost portate în rețeaua mobilă Digi 37.837, în timp ce în februarie a fost o creștere până la 48.050.

Orange a ajuns la 12.503, respectiv 12.100 în februarie, iar Vodafone la 11.168, respectiv 12.336. La telefonie mobilă, Telekom are 11.597 numere prin divizia Romania Communications și 9.384 prin Romania Mobile Communications într-un total de 20.981 pe ianuarie. În februarie, a avut un total de 18.409.

Per total, în februarie, s-au portat 102.371 numere de telefonie mobilă și fixă (nivel care nu a mai fost atins din octombrie 2018, când s-au portat 109.887 numere). Statisticile au fost anunțate de ANCOM.

Digi a avut o cotă de piață de 53% din piață portabilității în februarie 2021, portând mai mult decât toți ceilalți operatori cumulat (42.845). De asemenea, a portat cu 41% mai multe numere de telefonie mobile decât în februarie 2020 și a ajuns la nivelul portărilor din februarie 2017 (ultima lună cu peste 48.000 numere de telefonie mobilă portate în rețea).

În total, de la introducerea portabilității până la 28 feb 2021, operatorul a portat peste 2.460.843 de numere de telefonie mobilă, reprezentând 38% din totalul portărilor de numere de telefonie mobilă (6.545.115), din octombrie 2008 până la finalul februarie 2021.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele