Spielberg tocmai a încheiat un contract cu Netflix: la ce blockbustere să ne așteptăm

de: Ozana Mazilu
22 06. 2021

Nu mai putem nega faptul că filmele din cinema s-au mutat pe platformele de streaming în ultimul an. Deși cinematografele s-au redeschis de curând, giganți precum Netflix nu se lasă mai prejos.

Astfel, aflăm că regizorul Steven Spielberg, prin intermediul companiei sale Amblin Partners, a semnat un acord pentru a produce mai multe filme pe an pentru Netflix. Ar fi un semn suplimentar al normalizării relațiilor dintre Hollywood și platformă, relatează AFP, citat de Hotnews.

Parteneriatul nu înseamnă neapărat că regizorul va regiza lungmetraje pentru platforma de streaming însăși. Acordul vizează compania de divertisment Amblin, care a produs, în ultimii ani, „1917”, „Green Book” (Oscar pentru cea mai bună imagine în 2020) sau „Jurassic World: Fallen Kingdom”.

Declarația publicată recent nu a specificat dacă filmele produse pentru Netflix vor beneficia de asemenea de o lansare în sălile de cinema. Creat în 2015, Amblin Partners este uniunea mai multor companii de producție, inclusiv DreamWorks Pictures (separat de DreamWorks Animation, care produce filme de animație).

Acordul dintre Amblin și Netflix marchează un punct de cotitură pentru Steven Spielberg, care a fost mult timp critic al platformelor de streaming, îngrijorat în special de amenințarea pe care o reprezintă pentru cinematografe. Dar se pare că lucrurile se schimbă acum.

Netflix, ”pe plus” după pandemie: numărul abonaților a explodat, când toate domeniile s-au dus în cap

La finele primului trimestru din 2020, numărul abonaților la Netflix a crescut de mai bine de două ori decât se așteptau oficialii companiei.

În timp ce foarte mulți oameni stau acasă în timp de pandemie, se pare că cei mai mulți dintre ei se uită la Netflix. Nu de alta, dar compania a anunțat rezultatele financiare pe primul trimestru al acestui an, iar creșterea înregistrată pe toate fronturile este semnificativă.

Cel mai mare serviciu de streaming de pe mapamond a înregistrat peste 16 milioane de abonați noi, doar în primul trimestru al anului trecut. Această creștere s-a reflectat și într-un record impresionant când vine vorba de venituri. Dacă nu era evident, această creștere a fost determinată în mod direct de pandemia de Covid-19. Serviciul de streaming a transmis că, în total, are 182,9 milioane de abonaţi plătitori la finalul primului trimestru, cu 22,8% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019.