Soluționarea crizei climatice, un vis frumos: de ce se opun giganți auto și companiile aeriene
Comisia Europeană avea un plan destul de ambițios pentru soluționarea crizei climatice și reducerea efectelor încălzirii globale. Din păcate, este improbabil să se mai materializeze vreodată din cauza opoziției masive din sectorul auto și din partea companiilor aeriene.
În condiții ideale, Comisia Europeană și-ar fi dorit interzicerea comercializării de autoturisme noi diesel și pe benzină începând cu 2035. La prima vedere, nu pare o pretenție neapărat extraordinară. Practic, ar fi pus un pic de presiune pe giganții auto să finalizeze până la acel moment tranziția către modele electrice.
Din păcate, propunerea Comisiei a fost clasificată ca o soluție irațională, imposibilă, de către Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Mai mult decât atât, Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) consideră că noile taxe pe care executivul comunitar doreşte să le impună acestui sector sunt contraproductive pentru sustenabilitatea sa, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Ca referință, pentru atingerea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% faţă de anul 1990 şi obţinerea neutralităţii climatice în anul 2050 în UE, Comisia Europeană a propus miercuri un pachet ambiţios de măsuri. Printre ele, se regăsesc creşterea costurilor pentru emisiile de CO2 generate de încălzire, transporturi şi industrie, taxarea combustibililor destinaţi transporturilor aeriene şi navale, interzicerea din anul 2035 a comercializării autoturismelor noi diesel şi pe benzină și nu numai.
”Interzicerea unei tehnologii nu este o soluţie raţională în acest stadiu”, a reacţionat Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). ”Toate opţiunile, inclusiv motoarele termice foarte eficiente, hibridele şi vehiculele alimentate cu hidrogen trebuie să joace un rol către neutralitatea climatică”, consideră această asociaţie. Preşedintele ei, Oliver Zipse, care de asemenea conduce compania germană BMW, a cerut în acest context ”instituţiilor UE să se concentreze mai degrabă pe inovaţie decât pe impunerea sau interzicerea unei tehnologii anume”.