14 iul. 2021 | 10:00

NASA rezolvă încălzirea globală: soluția în parteneriat cu ESA pentru schimbările climatice

ACTUALITATE
NASA rezolvă încălzirea globală: soluția în parteneriat cu ESA pentru schimbările climatice

Agenția Spațială Europeană (ESA) a încheiat un parteneriat cu NASA cu scopul de pune la un punct un mecanism mai precis și mai eficient de observa transformările prin care trece planeta noastră.

Schimbările climatice pe care le suferă planeta noastră sunt din ce în ce mai grave și cu consecințe imediate. Pentru a le înțelege însă mai bine și, mai ales, pentru a identifica potențiale soluții sau regiuni problematice, Agenția Spațială Americană a inițiat o colaborare cu ESA.

„Pentru a se asigura că datele de la sateliții de observare a Pământului sunt folosite pentru a continua cercetările științifice și, în cele din urmă, pentru a aduce beneficii umanității, ESA și NASA au încheiat un parteneriat strategic pentru științele Pământului și schimbările climatice”, a anunțat ESA într-un comunicat de presă.

Acest parteneriat a fost oficializat printr-o declarație de intenție semnată de directorul general al ESA, Josef Aschbacher, și de administratorul NASA, Bill Nelson. Documentul își propune să „traseze cursul pentru a oferi un răspuns global la schimbările climatice prin monitorizarea Pământului și a mediului său”, potrivit declarației.

În trecut, cele două agenții au mai colaborat pe probleme legate de schimbările climatice. Un produs al acelei colaborări este satelitul Sentinel-6 al programului european de observare a Pământului Copernicus. Acela avea însă un scop foarte precis, măsurarea creșterii nivelului mării.

”Spațiul este, fără îndoială, cea mai avantajoasă poziție pentru măsurarea și monitorizarea schimbărilor climatice, dar unirea forțelor este, de asemenea, crucială pentru abordarea problemei”, în special „în perioada preliminară conferinței internaționale privind clima COP26”, din noiembrie, a atras atenția Josef Aschbacher.

”Schimbările climatice sunt o provocare globală care necesită acțiuni acum”, a atras atenția Bill Nelson de la NASA. În final, parteneriatul va permite celor două agenții să găsească „sinergii”, să se coordoneze pentru unele dintre programele lor și să lucreze împreună într-un mod „mai flexibil”.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele