Se simte direct la bani când treci la mașină electrică: economie de mii de euro în doar trei ani
Ultimii ani au adus o explozie de cereri pe piața electromobilelor. Încurajați de politicile dealerilor auto, dar și de programele guvernamentale de susținere a achizițiilor de mașini „verzi”, românilor le-a crescut apetitul pentru acest tip de autoturisme. În acest context, e util să analizăm puțin diferențele de cost dintre o mașină clasică și una electrică, pe o perioadă mai extinsă.
Pe lângă impactul benefic asupra mediului înconjurător, mașinile electrice au și avantajul de a fi mai accesibile la consum, în raport cu mașinile pe benzină.
Economisind banii dați pe benzină, proprietarii pot strânge o sumă frumușică în câțiva ani. Chiar dacă, la prima vedere, poate nu ți se pare a fi o sursă suplimentară importantă de creștere a economiilor, dacă vei arunca o privire peste calculele pe trei ani, de exemplu, vei vedea că ai pus de-o parte o sumă importantă de bani, pe care îi poți cheltui în orice alte scopuri.
Andy Slye a explicat pe canalul său de YouTube ce-a însemnat folosirea unei mașini Tesla în ultimii trei ani. El a parcurs peste 120.000 de kilometri, mai mult decât parcurg cei mai mulţi dintre noi.
Andy a monitorizat propriile cheltuieli în cei trei ani de folosință a electromobilului, dar precizează că, așa cum am face cu toţii, a încercat să beneficieze din plin de posibilităţile de a economisi la facturile pentru energie electrică, pentru încărcarea electromobilului chiar la el acasă.
Andy susține că a ales să-şi încarce maşina predominant acasă și în special pe timpul nopții, când preţul energiei electrice este redus în statul Kentucky și a ales destul de rar prizele de încărcare rapidă, care impun de obicei şi costuri mai mari pentru energie.
Peste 6.600 economisiți în 3 ani cu o mașină electrică
Prin urmare, la finele experimentului de trei ani, Andy a susținut că a economisit peste 6.600 euro (circa 8.000 de dolari) în acest mod, față de situația în care ar fi condus o mașină normală, cu alimentare cu benzină.
Fireşte, cheltuielile şi economiile la combustibil pot varia mult în funcţie de modul de șofat, distanţele parcurse şi ţara în care este utilizat vehiculul, însă, când vorbim de peste 8.000 de dolari economii, e evident că e o diferența considerabilă ce poate varia, însă nu atât de mult încât să nu fie resimțită, indiferent de țara în care rulează mașina.
Prin urmare, acest experiment demonstrează că, prin puțină chibzuință, o mașină electrică este într-adevăr mai rentabilă decât una pe combustibil clasic.