Se schimbă legea la garanții: ce amenzi primește un comerciant care nu-ți respectă drepturile

Se schimbă legea la garanții: ce amenzi primește un comerciant care nu-ți respectă drepturile

Comercianții care încalcă anumite prevederi vor suporta rigorile legii. Iată despre ce e vorba și despre ce amenzi vorbim.

Comercianții care vând diverse bunuri, inclusiv bunuri cu elemente digitale, cum sunt telefoanele mobile și alte gadgeturi, vor risca amenzi de până la 25.000 de lei dacă încalcă prevederile garanțiilor și vând produse neconforme, se arată într-un nou proiect de lege, conform Startup Cafe.

Proiectul de Lege privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022 și să înlocioacă astfel actuala Lege 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora.

Noul proiect de lege, elaborat de Ministerul Economiei, vine să transpună în legislația națională o directivă europeană din anul 2019. Pentru a putea intra în vigoare, noul proiect de lege are nevoie să fie aprobat de Guvern și adoptat de Parlament, după care viitoarea lege mai trebuie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial. În caz contrar, Comisia Europeană poate da în judecată România la Curtea de Justiție a UE, unde țara riscă sancțiuni inclusiv în bani, dacă nu se conformează obligațiilor de transpunere a directivei.

Amenzi pentru comercianții care nu respectă legea

Proiectul de lege prevede o serie întreagă de elemente, dintre care menționăm câteva.  În primul rând, se introduce conceptul de bunuri cu elemente digitale – orice obiect corporal mobil care încorporează un conținut digital sau un serviciu digital sau este interconectat cu acestea, astfel încât, în absența respectivului conținut digital sau serviciu digital, bunul nu și-ar putea îndeplini funcțiile.

Apoi, se introduc conceptele de compatibilitate și interoperabilitate. Compatibilitatea este capacitatea bunurilor de a funcționa cu componente hardware sau software cu care sunt utilizate în mod normal bunurile de același tip, fără a fi necesară conversia bunurilor sau a componentelor hardware sau software. Iar interoperabilitatea – capacitatea bunurilor de a funcționa cu componente hardware sau software diferite de cele care sunt utilizate în mod normal pentru bunurile de același tip.

De asemenea, bunurile trebuie să respecte cerințele convenite între vânzător și consumator în contractul de vânzare. Mai mult, conformitatea bunurilor cu conținut digital sau cu servicii digitale care sunt încorporate în bunuri sau sunt interconectate cu acestea trebuie să fie evaluate, pentru a se stabili dacă elementul de conținut digital sau de serviciu digital al unor astfel de bunuri este actualizat în conformitate cu contractul de vânzare.

Acestea sunt doar câteva dintre elementele proiectului de lege, întregul document putând fi consultat aici. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Citește și: