29 mart. 2021 | 14:43

Se schimbă buletinele și acestea sunt datele de pe cele noi. Ce se întâmplă cu românii care nu vor așa ceva

ACTUALITATE
Se schimbă buletinele și acestea sunt datele de pe cele noi. Ce se întâmplă cu românii care nu vor așa ceva
Specimen de buletin care ar putea fi folosit în România din 2021

Guvernul a emis luni o Hotărâre care reglementează noi detalii despre viitoarele cărți de identitate ale românilor. După cum știm deja, noile acte de identitate urmează să fie atât sub formă electronică, cât și simplă.

Conform noilor prevederi legale, sunt reglementate datele care vor fi trecute pe noile cărți de identitate, atât pe cele simple, cât și pe cele electronice.

Cartea de identitate simplă

Prin urmare, cartea de identitate simplă, va avea aceeași dimensiune precum cea din prezent și va conține:

  • denumirea statului;
  • denumirea documentului;
  • seria, compusă din două litere, şi numărul, compus din șase cifre;
  • denumirea structurii emitente, respectiv a serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor sau, după caz, a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – denumirea abreviată, iniţialele judeţului, după caz, şi codul structurii emitente;
  • termenul de valabilitate;
  • fotografia titularului;
  • codul numeric personal;
  • numele de familie şi prenumele;
  • cetăţenia;
  • locul naşterii;
  • sexul;
  • domiciliul.

Toate aceste date vor fi inscripționate pe o singură față a documentului.

Cartea de identitate electronică

Cartea de identitate electronică, spre deosebire de cea simplă, va fi tipărită și pe față și pe verso. Ea va conține următoarele date:

  • denumirea statului emitent;
  • tipul documentului;
  • numele de familie;
  • prenumele;
  • genul titularului (F pentru feminin sau M pentru masculin);
  • cetățenia;
  • data nașterii;
  • codul numeric personal;
  • numărul documentului;
  • data expirării valabilității;
  • semnătura olografă a titularului;
  • imaginea facială a titularului.

Aceste informații vor fi regăsite pe fața documentului.

Pe verso, autoritățile vor inscripționa:

  • domiciliul;
  • data emiterii și autoritatea emitentă;
  • zona de citire automată cu caractere identificabile optic (MRZ);
  • zona cip.

Cartea de identitate electronică nu va avea dimensiunile celei din prezent (105 pe 74 de milimetri), ci va fi mai mică, asemenea unui card, de 85,60 pe 53,98 milimetri, notează Avocatnet.

Nu vrei o carte electronică cu cip?

În cazul în care nu îți dorești emiterea unei cărți de identitate electronică cu cip, din diverse motive, poți să optezi pentru cartea simplă, spun autoritățile.

Noile cărți de identitate vor înlocui cardurile de sănătate, iar ca noutate legislativă vine și faptul că vor putea avea carte de identitate și copiii cu vârste mai mici de 14 ani, cu acordul părintelui sau tuterului legal, după caz.

Nu în ultimul rând, cu această ocazie, cartea de alegător va dispărea din legislația națională.

Când vom folosi noile cărți de identiate?

Conform ministrului Cercetării, inovării şi digitalizării, Ciprian Teleman, cartea electronică de identitate va putea fi folosită, cel mai probabil, începând cu luna august a acestui an.

„Putem fi optimiști că în luna august vom putea beneficia de această nouă carte de identitate, care să aibă dublu rol: atât identificarea digitală, cât și posibilitatea de a semna electronic cu ajutorul ei”, a spus ministrul.