18 feb. 2021 | 15:02

Schimbări la credite: prima bancă ce anunță scăderea dobânzilor la ipotecare și nevoi personale

ACTUALITATE
Schimbări la credite: prima bancă ce anunță scăderea dobânzilor la ipotecare și nevoi personale

Mai multe bănci dau semne că schimbă strategia la început de an, iar reducerea dobânzii-cheie începe să modifice comportamentul instituțiilor.

ING anunță că scade rata dobânzilor pentru creditele ipotecare și de nevoi personale. Instituția menționează că a scăzut rata dobânzii fixe cu 0,21% pentru creditele ipotecare, iar una dintre ofertele de credit ipotecar ajunge acum la o rată a dobânzii de pornire de 4,49%.

Banca susține că e cel mai mic preţ de pe piaţă pentru o rată fixă pe şapte ani, fără condiția încasării salariului la ING sau cele legate de tipul imobilului. Doar că astfel de tendințe mai pot fi observate și la alte bănci, mai ales după ce BNR a relaxar politica monetară la sfârșitul lunii ianuarie.

ING anunță scăderea dobânzilor la ipotecare și nevoi personale

În această perioadă, ING e doar una dintre băncile care vin cu diverse oferte. Instituția menționează că, pentru creditul de nevoi personale, oferta este disponibilă până la data de 15 martie 2021 şi urmăreşte să impulsioneze consumul local. Astfel, rata dobânzii pentru creditele de nevoi personale scade şi mai mult, cu 1% pentru toate sumele acordate începând cu 5 februarie, pornind acum de la 5,99%.

Scăderea ratei dobânzii poate ajunge până la 2% în cazul în care un credit de la altă bancă este refinanţat de către ING.

Operaţiunile de contractare a unui credit personal, rambursarea normală sau anticipată, precum şi închiderea acestuia pot fi făcute şi online de către clienţii băncii, direct în ING Home’Bank.

Dorința românilor de a avea o locuință, speculată

Conform celui mai recent studiu realizat de ING International Survey, atunci când au fost întrebaţi cât sunt de mulţumiţi de locuinţele lor, românii s-au clasat pe ultimul loc (71,8%), faţă de alte naţionalităţi precum olandezii (82,2%) sau germanii (80,9%).

În ceea ce priveşte schimbările pe care le-ar face în casă, cei mai mulţi români au declarat că ar opta pentru o suprafaţă mai mare, o renovare, ori un spaţiu exterior precum o terasă sau o grădină. Totodată, 47,4% dintre românii intervievaţi iau în considerare să se mute sau să îşi achiziţioneze o locuinţă în următorii doi ani.

Mișcări influențate și de BNR

BNR a decis, la sfârșitul lunii ianuarie, să relaxeze politica monetară și a scăzut rata dobânzii-cheie la 1,25% – de la 1,5%. Decizia Băncii Centrale a avut încă de atunci efecte în piață. Dobânzile au scăzut, dar cursul a început să crească.

La acea vreme, statul reușea să se împrumute mai ieftin pentru anumite maturități. Spre exemplu, pentru titlurile cu maturitati până în 5 ani, Ministerul Finanțelor făcea o economie de circa 25 de puncte de bază (bps). Pentru maturităţile mai mari de 5 ani, întrucât scăderea a fost doar de cca 15 bps, în fapt prima de risc pentru titlurile de stat româneşti, a crescut cu 10 bps.

Economistul-șef al BCR, Ciprian Dascălu, era de părere că BNR ar putea duce dobânda cheie chiar la 1%.

„Momentul deciziei va depinde de clarificarea planurilor fiscale pentru anul curent. Pe lângă această reducere a ratei cheie de dobaâda la 1.00%, ne aşteptăm la amplificarea şi persistenţa excesului de lichiditate de pe piaţa interbancară, pe fondul cheltuielilor guvernamentale finantate din surse externe, in absenta unor operatiuni de sterilizare de dimensiuni similare din partea bancii centrale. Lichiditatea excedentară ar urma sa impinga ratele de dobanda interbancare catre nivelul facilitatii de depozit a BNR. Acest context va susţine scaderea randamentelor titlurilor de stat pe termen scurt!”, spunea Ciprian Dascălu.