Scania a fost spionată de către ruși, bărbatul în cauză nu e la prima încercare

Scania a fost spionată de către ruși, bărbatul în cauză nu e la prima încercare

Un bărbat a fost arestat  în timp ce vindea informații clasificate unui oficial rus.

Recent, un tribunal suedez a condamnat un bărbat de 47 de ani la trei ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei. Acesta vindea informații secrete de la producătorul de camioane Scania.

Acesta a lucrat pe post de consultant pentru Volvo între 2016 și 2017 și pentru Scania din 2018 până când a fost arestat.

Înainte de începerea procesului, procurorul de caz a declarat că bărbatul, care nu a fost identificat, a lucrat la mai multe companii suedeze și prin acțiunile sale a pus în pericol securitatea țării. De asemenea, serviciul public de radio suedez a spus că acesta are naționalitate suedeză.

„În timp ce acesta avea rolul de consultant, a obținut materiale cu scopul de a furniza informații unei puteri străine, în acest caz Rusia. Infracțiunea este gravă și, dacă va fi condamnat, suspectul s-ar putea aștepta la o sentință lungă”, a declarat procurorul Mats Ljungqvist.

Ce a declarat instanța

Curtea a comunicat că bărbatul este vinovat de obținerea și vânzarea de informații cu caracter secret unui oficial al ambasadei ruse. În schimb, instanța la declarat nevinovat de spionaj împotriva Volvo.

„Pentru a fi condamnat pentru spionaj, este necesar ca securitatea Suediei să poată fi deteriorată dacă informațiile vândute aduc un beneficiu unor puteri străine. Instanța districtuală a decis că asta s-a întâmplat cu informațiile pe care omul le-a obținut de la Scania, în timp ce nu s-a dovedit că acest lucru este valabil cu privire la informațiile de la Volvo”, a declarat instanța într-un comunicat de presă.

Declarația autorităților menționează că bărbatul primea în mod regulat bani când se întâlnea cu oficialul ambasadei ruse, ceea ce în viziunea instanței reprezintă o compensație pentru informațiile furnizate. De altfel, bărbatul a fost reținut în timp ce se întâlnea cu diplomatul, unde tocmai primise 27.800 de coroane suedeze sau 2800 de euro.

Avocatul bărbatului a spus că va face apel.

 

Citește și: