Satul lui Moș Crăciun s-a mutat în România. Unde și când îl putem vizita
În cazul în care vă pregăteați să mergeți și să-l vizitați pe Moș Crăciun tocmai în Laponia, aflați că nu trebuie să mai bateți atâta drum.
De ce? Moș Crăciun a venit mai aproape de copiii români și și-a mutat reședința la noi în țară, mai exact lângă orașul Piatra Neamț.
Satul lui Moș Crăciun a fost construit de la zero și a beneficiat de investiții uriașe
Satul lui Moș Crăciun vine să bucure sufletele zecilor de mii de copii din România, însă și buzunarele părinților acestora, care nu mai trebuie să cheltuie zeci de mii de euro pentru a-și duce copiii din dotare în Laponia, la Moșul.
Noul proiect se întinde pe două hectare de teren și se își are reședința în imediata apropiere a orașului Piatra Neamț.
Iar dacă vă gândiți că investiția a fost una minimă, aflați că vă înșelați: construirea întregului sat a costat aproximativ 2 milioane de euro, fiind nevoie de ridicarea acestuia de la zero.
Inaugurarea Satului lui Moș Crăciun, „filiala” Piatra Neamț, a avut loc pe 1 decembrie, copiii putând să viziteze zilnic această locație desprinsă, parcă, din Finlanda.
Cu alte cuvinte, satul are cam tot ce-i trebuie: atmosferă, biroul moșului, oficiu poștal „crăciunesc”, grajdurile unde locuiesc renii și multe ateliere în care spiridușii confecționează jucării, pe tot parcursul anului.
După cum putem vedea din clipul de mai jos, atmosfera este una întregită de decorurile vesele și colorate, numai bune de animat buna dispoziție a oricărui copil.
De fapt, nu trebuie să fii copil ca să te bucuri de magia sărbătorilor. Important este să ai sufletul pur și să-ți amintești, măcar din când în când, cât de fericit erai atunci când nu puteai toate problemele cotidiene la suflet.
Acest loc promite să scoată la iveală copilul din sufletul fiecărui adult. Și ghiciți ce? E în România, la o aruncătură de băț, practic.
Satul lui Moș Crăciun poate fi găsit și pe Facebook.12