08 ian. 2021 | 06:00

S-a găsit soluția împotriva plagiatului doctoratelor și licențelor, în sfârșit: registrul unic al actelor de studii

ACTUALITATE
S-a găsit soluția împotriva plagiatului doctoratelor și licențelor, în sfârșit: registrul unic al actelor de studii

În ultimul deceniu, în România, au fost mai multe scandaluri derivate din lucrări plagiate de doctorat, licență, master și nu numai. Noul ministru al Educației are o soluție pentru a le preveni.

În primele săptămâni de mandat, Sorin Cîmpeanu pare să fie foarte ambițios din poziția sa de ministru al Educației. După ce și-a propus să deschidă școlile din România cât mai curând, oficialul are acum în vizor prevenirea tuturor tentativelor de plagiat într-o manieră cât se poate de simplă.

În acest scop, lucrează la un registru unic național al diplomelor și actelor de studii. Acea platformă online se vor găsi toate diplomele de bacalaureat eliberate în România, diplomele de licență, de master, dar și de doctorat.

„În calitate de ministru al Educaţiei, chiar înainte, am propus şi s-a preluat în Planul de guvernare. Este un rol pe care mi l-am asumat – acela de promovare a unui registru unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii. În acest registru unic naţional integrat, care nu pleacă de la zero, se bazează pe interconectarea unor baze de date deja existente şi pe completarea acestor baze de date, în acest registru unic am putea să găsim, ar trebui să găsim, va trebui să găsim toate diplomele de bacalaureat, toate diplomele de licenţă, toate diplomele de master şi toate diplomele de doctorat. (…) Ar trebui să găsim toate tezele de doctorat”, a spus ministrul la Realitatea Plus.

Pe lângă faptul că nu vor mai putea ocupa diverse funcții oamenii care nu le merită sau oamenii care nu au fost pregătiți pentru ele, tentativele de plagiat vor fi mult mai ușor de identificat, conform ministrului.

„Surpriza plăcută a fost că am avut acordul studenţilor astăzi ca în acest registru să putem să vărsăm, dacă îmi permiteţi termenul, toate lucrările de licenţă în format electronic şi toate lucrările de disertaţie în format electronic, în aşa fel încât să putem verifica şi veridicitatea diplomelor şi să putem să eliminăm acea umbră care planează asupra sistemului de educaţie românesc cu privire la plagiat. Pentru că atunci când le ai pe toate la un loc într-un sistem electronic, este evident foarte uşor să verifici similitudinile şi să taxezi ca atare eventualele derapaje. Este un proiect pe care mi l-am asumat în nume personal înainte să fiu ministru. Odată ce am ajuns ministru, este o obligaţie încă şi mai mare”, a subliniat Cîmpeanu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele