09 sept. 2021 | 07:45

Românii rămân în plop cu facturile umflate: legea consumatorului vulnerabil nu este luminița de la capătul tunelului

ACTUALITATE
Românii rămân în plop cu facturile umflate: legea consumatorului vulnerabil nu este luminița de la capătul tunelului

La mai puțin de 24 de ore de la adoptarea legii consumatorului vulnerabil, încep să fie sesizate problemele. În teorie, ar fi trebuit să facă mai ușoară viața românilor care nu-și permit să-și plătească facturile la iarna. Lucrurile nu sunt însă atât de simple.

Deși a funcționat ca un fel de luminiță de la capătul tunelului pentru românii speriați că vor rămâne la iarnă fără gaz sau curent, premierul României a dat o lovitură serioasă celor care au devenit mai optimiști peste noapte. În opinia lui Florin Cîțu, lucrurile sunt clare, iar legea consumatorului vulnerabil ”nu este îndeajuns pentru această iarnă.”

Legea consumatorului vulnerabil nu face minuni

Într-o intervenție a premierului la Ploiești, Florin Cîțu a insistat asupra faptului că, cel puțin pe hârtie, Guvernul pe care îl conduce are în vedere câteva măsuri suplimentare de protecție pentru persoanele cu venituri reduse, pentru a compensa creșterile prețurilor la energie.

Legea consumatorului vulnerabil a fost aprobată ieri şi îmi pare bine că, după ce am insistat de o lună de zile, s-a găsit timp şi pentru Legea consumatorului vulnerabil. Este în Parlamentul României de câteva luni de zile, dar nu s-a găsit timp pentru ea. S-a votat ieri în sfârşit. Vreau să văd detaliile exacte, pentru că am înţeles că s-au schimbat puţin lucrurile acolo. Sunt resurse, dar nu ajunge. Legea consumatorului vulnerabil nu este îndeajuns pentru această iarnă. Mai sunt şi alte măsuri pe care le luăm în calcul pentru această iarnă”, a afirmat şeful Executivului.

Ca referință, marți, Camera Deputaților a adoptat, din poziția de for decizional, proiectul Legii consumatorului vulnerabil, stabilind că aceasta va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021. La momentul cu pricina, a fost vorba de 281 de voturi pentru, niciunul împotrivă și o abținere.

Proiectul are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, a măsurile de protecţie socială pentru aceştia şi accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele