Românii nu mai vor să se vaccineze: de ce ”reprezintă un motiv real de îngrijorare”, conform ministrului Sănătății
Dorința de vaccinare a românilor nu a reprezentat niciodată un motiv real de bucurie, dar situația pare să fie una din ce în ce mai gravă, după cum a atras atenția ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Ministrul Sănătății a fost invitat ieri la B1 TV pentru a vorbi despre vaccinare. Din păcate, chiar dacă numărul de cazuri depistate nu mai este neapărat un motiv de îngrijorare în țara noastră, campania de vaccinare nu este deloc într-un stadiu bun.
„Faptul că dorinţa de vaccinare a scăzut în ultima perioadă reprezintă un motiv real de îngrijorare. Cumva era de anticipat, pentru că există un procent, o parte a populaţiei care dorea să se vaccineze şi a ajuns să se vaccineze, există o parte a populaţiei care are nevoie de un imbold să ajungă la vaccinare şi cred că aici suntem în momentul ăsta, la acea parte a populaţiei care are nevoie de un oarecare imbold, sau să-i fie vaccinul foarte-foarte aproape şi foarte uşor disponibil”, a spus ministrul Sănătăţii, la B1 TV, potrivit Agerpres.
Partea tristă este că autoritățile române s-au dat peste cap pentru a ne asigura accesul nestingherit la vaccin, dar nu-l mai vrea nimeni. În ziua de azi, există maratoane de vaccinare la care poți merge fără programare în fiecare colț al țării.
„Nu cred că mai este neapărat o foarte mare problemă de acces la vaccin. Probabil că ea mai este o problemă doar în mediul rural, poate într-un mediu rural izolat unde nici medicul de familie nu a început să vaccineze, dar în cea mai mare parte a ţării accesul la vaccin există şi el este destul de facil. Probabil că acum oamenii au nevoie de mai mult timp să ia decizia de a se vaccina. Probabil că pe măsură ce văd că vecinul sau alt membru al familiei este vaccinat şi lucrurile au decurs bine şi încrederea în vaccin va creşte, dar acum începe de fapt maratonul, adică acea alergătură de lungă durată, până acum au fost sprinturi de vaccinare. Cred că acum începe bob cu bob vaccinarea”, a spus Ioana Mihăilă.
La această oră, se speră că vaccinarea din mediul rural ne va ajuta să revenim pe un trend mai optimist în ceea privește rata imunizării din România, după ce se vor muta niște resurse umane de la urban la rural. „Cred că deja milioanele (…) de oameni care au fost vaccinaţi şi care nu au trecut prin efecte adverse semnificative, mai ales dacă vorbim despre aceste vaccinuri cu ARN mesager, Pfizer şi Moderna, cred că acele date sunt suficiente. Nu cred că mai trebuie să aşteptăm rezultate ale unor studii înainte de a fi convinşi că e bine să ne vaccinăm”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Pentru că foarte mulți români sunt îngrijorați de efectele pe termen lung ale vaccinurilor distribuite împotriva noului coronavirus, Ioana Mihăilă a adresat și acest subiect. Ea a insistat pe faptul că vedem deseori efecte pe termen lung ale infecției cu Covid-19, iar reacții la vaccin pe termen mediu și lung nu au fost descoperite.