Românii ar putea muri de frig la iarnă: cât costă să nu se întâmple asta, de unde vin banii
Există posibilitatea ca numeroși români să nu-și poată încălzi locuințele iarna aceasta, din cauza scumpirilor ce se prefigurează la energia termică. În tot acest val de îngrijorare colectivă, autoritățile anunță că vor sprijini consumatorii pentru a-și plăti facturile. Sumele pe care le va suporta statul sunt uriașe.
Asociația Municipiilor din România a alcătuit o scrisoare, pe care a trimis-o Guvernului României și care conține sumele cerute, până acum, de 25 de orașe cu sisteme centralizate de distribuție a energiei termice, de la bugetul de stat. Sumele au ca scop susținerea consumatorilor în sezonul rece, în condițiile în care se anunță scumpiri masive.
Sumele sunt uriașe
Concret, după cum reiese din scrisoare, cele 25 de orașe asigură din bugetele proprii, în trimestrul patru al acestui an și în primul trimestru al anului viitor, 1,23 miliarde de lei pentru subvenționarea parțială a prețului energiei termice plătite de populație.
Mai mult decât atât, primarii consideră că e nevoie de o suplimentare a sumelor alocate, în contextul în care impactul scumpirilor asupra cetățenilor ar fi mai mare decât se estima anterior, din cauza scumpirii gazului și a creșterii certificatelor de emisii.
Îți amintesc faptul că, la finele lunii octombrie, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat noile prețuri de producție a energiei termice pentru centralele termice din România, care sunt cu până la 96% mai mari decât anul trecut, din cauza scumpirii gazelor.
De exemplu, scumpiri moderate au fost aprobate doar pentru Complexul Energetic Oltenia – 21,43%, CET Govora – 22,01% și UATAA Motru – 22,68%.
În schimb, cele mai mari scumpiri au fost aprobate pentru: SC Rulmenți SA Bârlad – 96,29%, Termoficare Oradea – 95,67%, CET Botoșani – SC Modern Calor – 94,77% și CET Arad – 94,64%.
Prețul de livrare a energiei termice din centrale de cogenerare este luat în considerare la formarea prețului local al energiei termice livrate de operatorul SACET.
Pe lângă acest preț, mai există și prețul de producere în centralele termice ale operatorului SACET (altele decât cele pentru care s-a emis decizia de preț astăzi), precum și tarifele de transport și distribuție a energiei termice.
Acest preț local se transmite spre avizare la ANRE, după care se aprobă de Consiliul local al UAT. De asemenea Consiliul local al UAT are în atribuții și aprobarea prețului local pentru populație rezultat prin diminuarea prețului local cu valoarea subvenției acordate în funcție de posibilitățile bugetului local, potrivit legii.