18 ian. 2021 | 12:35

România stă pe o adevărată comoară. Ocupăm locul 3 în Europa la una din cele mai râvnite resurse și nu știam asta

CHESTII
România stă pe o adevărată comoară. Ocupăm locul 3 în Europa la una din cele mai râvnite resurse și nu știam asta

Sunt câteva capitole la care România stă bine, în comparație cu alte țări din regiune și chiar Europa. Așa e cazul și acum.

La nivel mondial sunt trei țări care au rezerve foarte mari de petrol. Ai, întâi, Venezuela cu 300 miliarde de barili, e apoi Arabia Saudită cu 266,6 miliarde de barili şi Canada cu 170,8 miliarde de barili. Dar nici România nu stă rău la acest capitol.

Țara noastră ocupă locul 45 în lume după re­zer­vele sale de petrol. În lume sunt aproape 100 de state care au rezerve de petrol, însă în multe cazuri acestea sunt insuficiente pentru necesarul intern.

Piaţa locală are rezerve de 600 de milioane de barili de petrol, un nivel similar cu cel al Turkmenistanului. Acesta e echivalentul a 0,036% din totalul rezervelor lumii.

Cu cine se bate România în Europa la resurse naturale?

La nivelul Europei, Norvegia are cele mai mari rezerve. Vorbim de circa 5,1 miliarde de barili de petrol și ocupă locul 22 în lume, urmată de Marea Britanie şi România. La nivel european, stăm chiar foarte bine. Totuși, petrolul nu a stat excepțional în ultimul an.

Prețul petrolului a fost direct marcat de evenimente. În 2020, a trecut în teritoriu negativ. Ceea ce s-a întâmplat pe 20 aprilie 2020 în piaţa petrolului va rămâne în istoria pieţelor financiare şi în manualele de economie drept prima oară când preţul petrolului a atins o valoare negativă. Adică, contractele de livrare West Texas Intermediate (WTI) cu scadenţa în mai 2020 s-au tranzacţionat la minus 37 de dolari pe baril.

Astfel, deţinătorii acestor contracte au fost dispuşi să plătească pentru a scăpa de livrarea fizică a petrolului la scadenţă. La începutul anului acesta însă, preţul petrolului a atins maximul ultimelor 11 luni, susţinut de angajamentul Arabiei Saudite de a reduce producţia şi de câştigurile puternice pe bursele majore. Deocamdată, așteptăm să vedem ce se va întâmpla în 2021, odată cu administrarea vaccinului.