Repartitoarele din apartamentele românilor, din nou, în centrul atenției: când sunt obligatorii
În ultimul an, s-a discutat foarte mult despre obligativitatea montării repartitoarelor în apartamentele românilor. În teorie, absența lor s-ar fi putut reflecta într-o amendă după 31 decembrie 2021, dar s-a schimbat schimbarea.
În contextul în care românii au cheltuieli fabuloase în acest final de an, autoritățile române s-au gândit să amâne introducerea obligativității repartitoarelor în apartamente. În mod oficial, Camera Deputaților a amânat cu un an termenul, până la 31 decembrie 2022.
Ce se întâmplă cu repartitoarele din apartamente, conform legii
În continuare, ar fi bine să faci un efort să ai în casă montate repartitoare. Ce s-a schimbat este că absența lor nu se va mai reflecta într-o amendă din primele zile ale anului viitor, ci din primele zile ale lui 2023. Deputaţii au adoptat în acest sens proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.184/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.121/2014 privind eficienţa energetică, cu amendamente.
Decizia a fost luată cu 264 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă și patru abțineri. „În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit.
În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, se arată în documentul care tocmai a trecut de Camera Deputaților, din poziția de for deczional.
Modificările au venit în contextul în care legea 121/2014 insistă pe faptul că repartitoarele trebuiau montate până la data de 31 decembrie 2021.
„Amendamentul de amânare a obligativităţii montării de repartitoare pentru românii care sunt în sisteme centralizate de încălzire este un amendament pe care l-am depus şi a fost susţinut de întreaga Comisie pentru industrii. În contextul creşterii preţurilor şi la energie, şi la gaze este important să nu impunem costuri suplimentare pe umerii românilor şi iată că montarea acestor repartitoare ar genera costuri în plus şi mai ales nemontarea lor ar fi generat amenzi între 500 şi 1.000 de lei”, a concluzionat deputatul USR Cristina Prună.