29 ian. 2021 | 10:27

Renault a luat decizia: schimbare radicală la Dacia pentru toate modelele. Se întâmplă deja

CHESTII
Renault a luat decizia: schimbare radicală la Dacia pentru toate modelele. Se întâmplă deja

Renault a anunțat un plan important pentru toată compania, inclusiv mărci ca Dacia și Lada. Și a venit cu vești bune pentru marca românească.

În septembrie 2019, Francois Coste, preşedinte al Camerei Franceze de Comerţ şi Industrie din România, a explicat de ce Dacia este cea mai cunoscută afacere franceză de la noi. Generează peste 3% din produsul intern brut al ţării.

La acel moment, el a spus despre mașinile mărcii românești că nu mai sunt neapărat low-cost, ci „smart choice”. Acele declarații sunt întărite acum chiar de Renault. Odată cu anunțarea detaliilor pentru planul Renaulution, Denis Le Vot, șeful global al mărcilor Dacia și Lada, a explicat pe ce piață se bate acum Dacia.

Care va fi viitorul Dacia, conform strategiei Renault

Planul Renaulution prevede un model de business comun cu toate măcile, unde Dacia ar fi în zona „cool”, în timp ce Lada e în zona „rough”, mai agresivă, mai robustă. Unitatea celor două mărci pregătește șapte modele lansate până în 2025.

„Dacia […] continuă pe drumul său de a demonstra că «esențial nu înseamnă plictisitor». Cu orice preț trebuie ca mașinile Dacia să aibă un design atractiv. Tocmai de aceea am ales un nou mare designer în persoana lui Alejandro Mesonero-Romanos. El este cel care a gândit actualul Bigster pe platforma CMF-B. Lada este complet diferită de această idee. Lada este dură, puternică și este total rusească.”
Denis Le Vot, citat de LifeNews

În ceea ce privește separarea mărcii românești de Renault, la nivel de decizii, aceasta a fost făcută cu un scop clar. Marca românească are proprii oameni care se vor ocupa de vânzări, marketing și produs.

„Acum zece ani, mai mult de jumătate dintre clienții Dacia veneau de pe piața mașinilor second-hand. Ei căutau, clar, o mașină cu cel mai mic preț de pe piață. Acum continuăm să îi servim pe acești clienți, dar trebuie să luăm în calcul că, astăzi, 66% dintre clienții Dacia vin din piața mașinilor noi. Știți deja că 70% dintre clienții care vor un Sandero cumpără versiunea Stepway. Sandero costă 9.000 de euro, iar Sandero Stepway 12.000 de euro.”
Denis Le Vot

Sandero deja se bucură de-o popularitate imensă în Vest, motiv pentru care Logan a fost retras de pe acele piețe. Acum sunt așteptate așa: modelul electric Spring, deja anunțat, modelul Bigster cu șapte locuri (care, probabil, va avea alt nume) și alte două modele despre care nici Renault, nici Dacia n-au dat detalii.